Dinamo nu se regăsește! A pierdut cu Viitorul Pandurii Tg-Jiu și a coborât pe locul 14 în clasamentul Ligii 2

Dinamo Viitorul Pandurii Tg-Jiu Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 20 August 2022, 20:33
Data actualizarii: Sambata 20 August 2022, 20:41

După un debut cu victorie în Liga 2, Dinamo nu a mai reușit să obțină vreun succes în următoarele două partide din competiția secundă.

În etapa a treia, Dinamo a jucat în deplasare cu Viitorul Pandurii Tg-Jiu și a pierdut, scor 0-2. Golurile gazdelor au fost marcate de Dragu și Vulpe, iar Viitorul Pandurii Tg-Jiu au trecut peste Dinamo în clasament datorită golaverajului mai bun.

După trei meciuri disputate în Liga 2, Dinamo se află pe locul 14, cu trei puncte.

DDB a achitat salariile la Dinamo pentru luna iunie

Cu doar câteva ore înainte de meci, DDB a anunțat că jucătorii lui Dinamo și-au primit salariile pe luna iunie.

"Ne facem datoria!

Dinamo a cerut ajutorul, noi am răspuns prezent. Este menirea programului Doar Dinamo București de a ajuta clubul de fotbal în momentele grele. Mulți au spus că programul este în colaps, că nu mai putem ajuta clubul în momentele dificile. Cifrele arată însă că aportul fanilor este la un nivel ridicat.

Astfel, la începutul lunii iulie s-au achitat 50.000 de lei pentru salariile angajaților clubului, în urmă cu aproximativ două săptămâni DDB a plătit către Dinamo 140.000 de lei, sumă necesară pentru achiziționarea de echipament sportiv și cheltuieli administrative, ieri s-a mai făcut o nouă plată de 260.000 de lei, bani necesari pentru achitarea salariilor până în luna iunie inclusiv. Un calcul simplu arată că DDB a achitat 450.000 de lei (90.000 de euro) în perioada în care mulți neaveniți încercau să sugereze faptul că programul DDB a murit, că nu își mai poate îndeplini menirea. Suntem aici, împreună suntem puternici și suntem convinși că în continuare vom putea face lucruri minunate pentru clubul pe care îl iubim. În primele zile ale săptămânii viitoare programul DDB va lansa un nou proiect, proiect menit să atragă lângă DDB și implicit lângă Dinamo toți fanii dinamoviști.

DDB LUPTĂ! DINAMO TRĂIEȘTE!", este comunicatul remis de DDB.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!