Dinamo întârzie cu răspunsurile, așa că Muhammad Murad s-a reorientat! Cu ce club din Superliga negociază

Muhammad Murad Dinamo Petrolul Ploiesti Fotbal intern Mohammad Murad
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 August 2022, 14:06
Data actualizarii: Vineri 19 August 2022, 14:11

Omul de afaceri Muhammad Murad și-a manifestat intenția de a cumpăra clubul Dinamo, dar „roș-albii” întârzie cu actele pe care acesta le-a solicitat, motiv pentru care și-a îndreptat atenția către un alt club din Liga 1.

Costel Lazăr, președintele clubului Petrolul Ploiești, a dezvăluit că a purtat o discuție cu un reprezentant al lui Muhammad Murad și că acesta și-a manifestat interesul pentru echipa de pe „Ilie Oană”.

Oficialii „lupilor galbeni” anunță că au actele pregătite și că le i le pot pune la dispoziție în orice clipă lui Muhammad Murad.

„E adevărat! Am purtat deja o discuție cu un reprezentant al domnului Murad, despre care am înțeles că ar fi interesat să preia Petrolul. Avem pregătite absolut toate actele, le punem la dispoziție în orice moment. Și în noaptea asta dacă e nevoie”, a spus Costel Lazăr, potrivit Playsport.

În ce stadiu sunt negocierile cu Dinamo

Muhammad Murad este tentat să investească la Dinamo, însă așteaptă mai multe detalii despre situația clubului din Groapă.

„Noi discutăm zilnic cu domnul Murad, suntem transparenți, suntem deschiși. Căutăm un investitor pentru Dinamo, altfel riscăm și noi să ne pierdem locul de muncă. Știți ce probleme a avut clubul ăsta, există tot soiul de litigii și procesul de insolvență. Sunt lucruri care nu se întâmplă peste noapte.

Comunicăm zilnic cu domnul Murad, îi furnizăm informațiile pe care ni le solicită. Eu îmi mențin poziția, sunt lucruri care fac parte dintr-un acord de confidențialitate. El vrea să știe niște lucruri normale, dacă există alte probleme, litigii și să știe care sunt perspectivele. Lucrurile nu se întâmplă peste noapte, mai ales la clubul de fotbal Dinamo. Unii oameni au lăsat lucrurile în paragină aici”, spunea Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, în urmă cu zece zile - mai multe detalii AICI.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!