Daniel Oprița, nervos după Unirea Slobozia - CSA Steaua 1-1 

Daniel Oprita csa steaua liga 2 Steaua Liga 2 Daniel Oprița
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 22 August 2021, 19:59
Data actualizarii: Duminica 22 August 2021, 20:30
Unirea Slobozia a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa CSA Steaua, într-un meci din etapa a patra a Ligii a II-a. 

Echipa condusă de Adrian Mihalcea revine pe locul 1, cu 10 puncte (golaveraj 11-1), în timp ce "militarii" ocupă locul 2, tot cu 10 puncte, dar golaveraj 9-3. Pe poziția a treia se situează FC Hermannstadt, tot cu 10 puncte (golaveraj 7-3). 

Partida Csikszereda Miercurea Ciuc - CS Concordia Chiajna este programată luni.

Daniel Oprița, antrenorul grupării militare, a explicat la final de ce trăit intens partida. Afectat de valul de ironii îndreptat asupra sa după eliminarea roș-albaștrilor din Cupa României, scor 1-2 cu Progresul Spartac, fostul atacant a replicat dur și a declanșat o cascadă de reproșuri fără destinatar. 
 

Daniel Oprița: "Nu trebuie neapărat susţinere, dar să nu fiu ironizat"

 

”A fost o partidă grea, aşa cum mă aşteptam. O echipă bine organizată, puternică, mai ales acasă cu susţinerea fanilor, o echipă agresivă, specific pentru echipele de provincie. Până la urmă, cred că este echitabil acest rezultat, deşi se pare că am avut un penalty, dar nu am văzut şi nu pot să spun clar. Aş fi vrut la înfrângere să fie altă reacţie din partea oamenilor care ar trebui să ne susţină, nu ironii, deoarece încerc să-mi fac treaba cât mai bine. 

Trebuie să fiu susţinut la greu, pentru că la rezultate pozitive e uşor. Dar la prima înfrângere am primit ironii mai mult din partea lor. Nu trebuie neapărat susţinere, dar să nu fiu ironizat pentru că eu îmi fac treaba. Am avut accidentaţi care şi azi au jucat cu infiltraţii, dar dacă nu mă întreabă nimeni, nu mai are rost să dau explicaţii.

Am fost tensionat după meciul ăsta, pentru că după meciul de Cupă s-a creat aşa, o stare... Poate după acel meci am văzut ce se întâmplă la greu de la oamenii care aşteptau să mă susţină mai mult", a declarat Oprița, potrivit Telekom Sport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!