Csikszereda s-a încurcat cu revelația Corvinul! Barajul se decide în ultima etapă

Csikszereda corvinul liga 2 Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 08 Mai 2024, 19:46
Data actualizarii: Miercuri 08 Mai 2024, 19:46

Corvinul Hunedoara, revelația fotbalului românesc din acest an, a învins-o pe Csikszereda Miercurea Ciuc cu scorul de 3-1, în etapa a noua din Liga 2.

Fără drept de promovare, Corvinul Hunedoara ocupă poziția secundă în play-off-ul Ligii 2, cu 52 de puncte, în timp ce Csikszereda Miercurea Ciuc este pe ultima poziție a play-off-ului.

Corvinul Hunedoara – Csikszereda 3-1

Ciucanii au însă șansa să promoveze în primul eșalon având în vedere că echipa pregătită de Florin Maxim și cei de la CSC Șelimbăr nu au drept de promovare.

Așadar, Unirea Slobozia și Gloria Buzău sunt deja promovate în Superliga României, în timp ce CS Mioveni și Csikszereda Miercurea Ciuc vor disputa barajul pentru promovare/menținere în Superligă,, cu echipele care vor încheia pe locurile 7 și 8 în play-out-ul Superligii. Cele două formații vor afla în ultima etapă echipele pe care le vor întâlni la baraj.

În meciul de la Hunedoara, gazdele au deschis scorul în minutul 12 prin Pîrvulescu. Acesta l-a învins pe Lefter cu un șut expediat din interiorul careului. Scorul a devenit 2-0 în minutul 80. Ionuț Pop a ajuns la un balon respins greșit de goalkeeper-ul advers și a punctat.

Csikszereda a redus din diferență în minutul 87, prin Bloj, după un contraatac frumos al oaspeților. Pe final, Corvinul Hunedoara a marcat din nou, prin Viorel Lică.

La felul în care clasamentele din play-out-ul Superligii și din play-off-ul Ligii 2 arată în acest moment, Csikszereda ar urma să dea barajul cu FC Voluntari, în timp ce CS Mioveni ar trebui să se dueleze cu Poli Iași.

Clasamentul din Liga 2

Clasamente oferite de Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!