Echipa pregătită de Florin Maxim avea nevoie de cel puțin un punct pentru a promova matematic în Superligă. În fața unui stadion plin, hunedorenii au rezolvat rapid soarta partidei, cu două goluri marcate de Albino și Uche Goodlad, în minutele 22 și 25.
Corvinul Hunedoara a promovat matematic în Superliga!
Astfel, Corvinul rămâne pe primul loc, cu 68 de puncte și un avans de zece puncte față de locul trei, astfel că va juca în sezonul următor pe prima scenă a fotbalului românesc.
Doar că echipa lui Florin Maxim va fi nevoită să plece de la Hunedoara pentru meciurile de pe teren propriu. În Superligă, stadionul din Petroșani va fi ”casa” celor de la Corvinul până când se va reconstrui arena din Hunedoara.
În urma acestui rezultat, Sepsi devine mare favorită pentru al doilea loc care asigură promovarea directă. Voluntariul a pierdut teren, în contextul în care este deja la două puncte în spatele echipei pregătite de Ovidiu Burcă. Dacă vor câștiga în această rundă, cu Steaua, covăsnenii vor ajunge la cinci puncte de ilfoveni, cu două etape înainte de final.
Cum arată clasamentul din Liga 2:
- 1. Corvinul - 68 puncte (5 victorii, 3 înfrângeri)
- 2. Sepsi OSK - 60 puncte (5 victorii, 1 egal, 1 înfrângere)*
- 3. FC Voluntari - 58 puncte (6 victorii, 1 egal, 1 înfrângere)
- 4. Steaua - 48 puncte (3 victorii, 4 înfrângeri)*
- 5. FC Bihor - 48 puncte (3 victorii, 5 înfrângeri)
- 6. Chindia - 39 puncte (8 înfrângeri)
*un meci în minus
Corvinul Hunedoara revine după 34 de ani în Superliga!
Corvinul Hunedoara revine pe prima scenă a fotbalului românesc după o pauză de 24 de ani. În 1992 a retrogradat în Liga 2 de pe ultimul loc, iar de atunci a urmat o perioadă grea în istoria clubului.
Echipa la care au crescut Mircea Lucescu, Mircea Rednic, Ioan Andone sau Bogdan Lobonț s-a zbătut în anonimatul fotbalului românesc, dar a reușit să revină, iar în urmă cu două sezoane a produs surpriza și a câștigat Cupa României, evoluând în preliminariile Europa League și Conference League.
După ce a rezolvat problema legată de dreptul de promovare, Corvinul s-a bătut cu șanse reale la primele poziții, iar acum a tranșat promovarea după ce a dominat tot sezonul.