Steaua București, echipa ”condamnată” de legile românești și de instituțiile care conduc fotbalul din țara noastră să rămână perpetuu în Liga 2, a postat un mesaj important chiar în timpul votului de la Adunarea Generală a FRF (LIVE TEXT ȘI VIDEO AICI).
Mesajul clubului Steaua București
”⚽️ FOTBAL
❤💙 Din pasiunea pentru fotbal și pentru suporterii care au fost mereu alături de echipă, a fost creat acest tricou special de colecție, inspirat din culorile și tradiția clubului.
👉 Cu sprijinul sponsorului principal al Ligii 2, Casa Pariurilor, celebrăm comunitatea suporterilor care susțin echipa la fiecare meci.
👇 Intră pe link și vezi pașii necesari pentru a intra în posesia tricoului.
https://tricou.casapariurilor.ro/
⚽ Poartă culorile echipei tale cu mândrie!
#echipaSteauapegazon #aicieSteaua #spiritdelupta #steauasuntemnoi”, a postat clubul din Ghencea.
Daniel Oprița și-a anunțat plecarea de la Steaua: ”Nu jucăm pe pizza. De ce mă tratează ca la Liga 4?”
Steaua a reușit să prindă, la limită, play-off-ul din Liga 2, după ce a învins-o cu 3-1 pe Politehnica Iași pe teren propriu.
Astfel, ”militarii” lui Daniel Oprița (44 de ani) și-au asigurat locul în ”TOP 6”, depășind ASA Târgu Mureș. Chiar dacă nu au drept de promovare nici de această dată, cei de la Steaua vor măcar o clasare în primele patru.
Antrenorul Stelei a fost nervos la conferința de presă și a avut un discurs dur la adresa conducerii. Oprița s-a enervat pentru că șefii clubului i-au recompensat pe jucători cu pizza după ce au reușit să ajungă în play-off.
La finele acestui sezon, contractul dintre trupa din Ghencea și antrenorul Daniel Oprița va expira. Având în vedere că relațiile dintre cele două părți sunt din ce în ce mai reci, este foarte greu de crezut că cele două părți vor ajunge la un acord pentru o nouă înțelegere.
„Când ești la ultimul meci, trăiești cu presiunea asta. E mai frumos după ce se termină, că îți iese așa cum vrei, dar s-a văzut presiunea, pentru că faci unele greșeli. Băieții au avut atitudine.
Au fost niște ironii din partea unor fani, aroganțe pe care nu le-am înțeles. Aș vrea să știe toți cei care sunt steliști că eu țin foarte mult și d-aia mă stresez așa, ca să câștige echipa, fac și eu tot ce pot, cu posibilitățile pe care le am. Nu sunt trădător sau alte lucruri, cum am văzut un mesaj destul de frumos. Mi-am dorit foarte mult, d-aia mă agit. Știu ce înseamnă Steaua, nu ne gândim la bani, nu știm ce avem de luat, nu ne-a interesat lucrul ăsta.
Am vrut să-i mulțumim pe suporteri, am demonstrat lucrul ăsta pentru că am vrut. Ăsta este obiectivul îndeplinit, vrem să terminăm în patru cel puțin.
Mi se termină și contractul. M-au sunat unii suporteri, mă doresc ca și plecat. O să plec, nu știu de ce dorința asta. M-a sunat acum în iarnă, chiar după ce am pierdut meciul cu Bistrița, m-a sunat un băiat să mă întrebe cine vine în locul meu. Unii mai fac ironii, mă fac Trapattoni pe la emisiuni... nu știu dacă meritam. Când greșesc, spun.
Dacă nu intram azi în play-off, eram cel mai mare... un tâmpit, gata, e momentul, Oprița, ne-am săturat de el. Acum, că am intrat, ce credeți că se întâmplă? Am primit un bonus azi că am intrat în play-off, domnul Teo Popa ne-a tăiat pizza azi.
Pe mine mă deranjează lucrurile astea, înseamnă că noi suntem amatori. Noi nu jucăm pe pizza, că ne numim Steaua. Eu, practic, sunt în Liga 1, că am promovat în Liga 1, și eu și jucătorii. Pe mine mă tratează ca la Liga 4? Asta mă deranjează. Să taie unde vrea, nu mie, că eu mi-am îndeplinit obiectivul. Am promovat în Liga 1, am intrat acum în play-off”, a spus Daniel Oprița, la conferința de presă.