GALERIE FOTO Bogdan Chipirliu sau Kevin De Bruyne?! Gol de senzație înscris în Steaua - Slatina

Steaua - Slatina Bogdan Chipirliu David Maftei liga 2 Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Septembrie 2023, 19:59
Data actualizarii: Luni 25 Septembrie 2023, 19:59

CSA Steaua București - CSM Slatina s-a încheiat 1-1.

Cele două cluburi s-au înfruntat în a șaptea etapă din al doilea eșalon al României, pe stadionul „Steaua” din Ghencea. Meciul a fost LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.

Bogdan Chipirliu sau Kevin De Bruyne?! Gol de senzație înscris în Steaua - Slatina

În minutul 90, la 1-0 în favoarea Slatinei, Bogdan Chipirliu, aflat în banda stângă, și-a făcut mingea pe piciorul drept, a ridicat privirea și i-a centrat exemplar lui David Maftei, care a îndeplinit o simplă formalitate și a reluat în poartă.

Pentru Bogdan Chipirliu a fost primul assist în noul sezon al Ligii a 2-a, în timp ce pentru David Maftei a fost prima reușită în culorile noului său club. Fotbalistul a fost adus sub formă de împrumut pentru acest sezon la CSA Steaua.

Formația dirijată de Daniel Oprița s-a aruncat în atac pe final, doar că elevii antrenorului nu au mai reuși să înscrie un gol și să câștige toate cele trei puncte. Scorul a rămas, astfel, 1-1, iar CSA Steaua și CSM Slatina au împărțit punctele.


Echipele de start

  • CSA Steaua: Frânculescu - Maftei, Vîrtej, Beța, Ilie - Mancuso, Sierra, Enceanu - Drăghici, Chunchukov, Chipirliu
  • CSM Slatina: Dincă - Mitran, Sălcianu, Mondragon, Pisăru - Matei, Toma - Răsdan, Doman, Marin - Dragu

CSA Steaua a ajuns pe locul 13 în clasament

Fără Daniel Oprița pe bancă, Steaua a remizat pe teren propriu, scor 1-1 cu CSM Slatina și a ratat șansa de a se apropia de zona play-off-ului din liga secundă.

”Militarii” au ajuns pe locul 13, cu doar opt puncte și o singură victorie după șapte runde. Trupa lui Oprița va avea parte de un examen dificil și în următoarea rundă. Vor întâlni, în deplasare, Gloria Buzău, una dintre echipele cu pretenții din eșalonul secund.

Lider este, în continuare, CSC 1599 Șelimbăr, care a câștigat cu 2-1 derby-ul rundei cu Gloria Buzău, dar nu are drept de promovare în prima ligă. Pe locul doi este Unirea Slobozia, cu 15 puncte și fără înfrângere după șapte etape.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!