După patru ani de absență a județului din eșalonul secund, FC Bacău a reușit promovarea în Liga 2, după o dublă victorie cu Unirea Braniștea: 3-1 acasă și 3-2 în deplasare.
Returul barajului, disputat pe stadionul „Oțelul” din Galați, a fost dominat de băcăuani, care au condus cu 3-0 prin reușitele lui Gabi Cîrstean, Alexandru Aftanache și Ionuț Chirilă, înainte ca gazdele să reducă din diferență pe final.
Gabi Voicu „explodat” după promovarea în Liga 2
La final, managerul Gabi Voicu a vorbit cu vocea tremurândă pentru Sport.ro, copleșit de emoții. Tehnicianul a anunțat că jucătorii vor fi răsplătiți cu prime consistente, în semn de recunoștință pentru performanța uriașă.
„Atmosfera la Galați e incendiară din toate punctele de vedere. Suntem foarte mândri, cu toții, că am reușit să facem acest pas pentru Bacău, pentru familiile noastre. Este o realizare uriașă.
Pentru mine personal, ținând cont că este a treia promovare, cred cu tărie că aceasta este singura care contează cu adevărat și care are perspectivă pentru viitor. Sperăm din tot sufletul să putem stabiliza o echipă competitivă la nivelul Ligii 2 în primul sezon, iar apoi să aducem bucuria Ligii 1 suporterilor băcăuani.
Sunt foarte emoționat. Tensiunea este uriașă. Pe umerii noștri apasă responsabilitatea unei întregi comunități. Suntem extrem de mândri de tot ce am realizat până acum.
După cum spuneam, în primul sezon vom încerca să stabilizăm o echipă care să se claseze în primele 12, în jurul căreia să construim pentru următorul sezon.
În primul an, am căutat să consolidăm echipa, iar în al doilea an să obținem promovarea. Anul trecut am jucat barajul cu Metalul Buzău, iar acum promovăm în Liga a II-a. Este confirmarea muncii noastre și a continuității de anul trecut.
Încărcătura emoțională s-a simțit enorm în aceste două meciuri, mai ales că am văzut surprize în trecut. Știm din istorie că o finală de acest gen te consumă diferit din punct de vedere fotbalistic”, a declarat Gabi Voicu pentru Sport.ro.
Să vină primele la Bacău!
"(n.r. - Vin prime pentru jucători?) Bineînțeles. Încercăm acum să ne bucurăm alături de familie și de suporterii minunați care au fost astăzi alături de noi. Prima este doar o consecință pozitivă a muncii noastre. Pentru noi, cel mai important este că oferim continuitate și că suporterii băcăuani vor avea plăcerea de a vedea anul viitor echipe precum Craiova, Sepsi sau Poli Iași”, a continuat Gabi Voicu.
Din informațiile site-ului nostru, va fi vorba despre niște bonusuri foarte consistente din punct de vedere financiar.