„Nu își merită banii! Mă dezamăgește!” Sorin Cârțu a pus 'tunurile' pe jucătorul Universității Craiova: „Du-te, bă, băiatule în careu să dai cu capul!” 

Sorin Cartu Alexandru Isfan Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 29 Iulie 2023, 13:47
Data actualizarii: Sambata 29 Iulie 2023, 13:50

Fostul președinte de la Universitatea Craiova s-a arătat extrem de dezamăgit de prestațiile unui jucător în care oltenii au investit o sumă importantă. 

Universitatea Craiova a plătit 650.000 de euro în schimbul lui Alexandru Ișfan, în ianuarie 2023, transferat de la FC Argeș. Fotbalistul care a fost dorit și de Gigi Becali la FCSB nu a reușit să impresioneze cu prestațiile pe care le-a avut până acum. 

Sorin Cârțu, dezamăgit de Alexandru Ișfan

Fostul președinte al oltenilor, Sorin Cârțu, a vorbit despre situația lui Alexandru Ișfan, arătându-se dezamăgit de tânărul jucător, care nu a avut deloc o prestație bună nici la Europeanul de tineret din această vară, unde România U21 a fost eliminată din grupe. Cârțu este de părere că Ișfan nu își justifică banii plătiți de Universitatea Craiova în schimbul său. 

„Și pe mine mă dezamăgește. Are niște calități. Ieri până prin minutul 20, chiar vorbeam și cu Silvică și cu Săndoi, nu mi-a displăcut. El stătea într-o tușă. Când Mitirță centrează, du-te măcar pe bara a doua, să fii acolo, să primești centrarea. Păi dacă tu stai pe 16 metri, când Doamne iartă-mă o să dai gol? Nu își merită banii.

El trebuie să înțeleagă treaba asta. Să își facă o analiză și să se zbată ca să iasă din problema asta. Mai mult antrenament individual în așa fel încât să acopere prestațiile lui de până acum.

Păcat că are fizicul ăla frumos. Du-te, bă, băiatule în careu să dai cu capul. Când unul e pe stânga tu trebuie să fii acolo la colțul lui 6 metri, dacă nu prima bară sau a doua bară. Mereu să ataci fundașul central stânga. Să sari cu el la cap, să produci, să te duci în spatele atacantului central pe centrările care vin.

Pentru România 650 de mii sunt foarte mulți bani. La el s-au văzut niște calități. S-a considerat că jucând într-o echipă mai bună decât Mioveni sau FC Argeș o să fie și mai bun, dar el nu face nimic în sensul ăsta”, a declarat Sorin Cârțu la Fanatik

  • 700.000 de euro este cota lui Alexandru Ișfan conform Transfermarkt. 
  • 18 meciuri a jucat pentru Universitatea Craiova, având doar un assist. 
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!