Căpitanul lui FCU Craiova nu s-a ferit de cuvinte după înfrângerea cu U Cluj: "Nu se învață nimic, se continuă așa"

vlad achim FCU Craiova U Cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 28 Iulie 2023, 23:11
Data actualizarii: Vineri 28 Iulie 2023, 23:23

FCU Craiova a pierdut al treilea meci consecutiv în Superliga României din tot atâtea etape. 

U Cluj a învins, în deplasare, pe FCU Craiova, scor 4-3, în meciul de debut al etapei a treia din Superligă. Trei jucători au reuşit dubla: Chiţu, Nistor şi Chipciu.

Vlad Achim, discurs dur după FCU Craiova - U Cluj 3-4

Căpitanul oltenilor nu s-a mai abținut la finalul partidei și a vorbit în termeni negativi despre evoluția echipei.

"Ei erau dărâmați, i-am băgat în joc, prin jocul nostru moale. Când nu ai șmcherie fotbalistică, nu știi să închizi jocul, înseamnă că nu ești pregătit pentru mai mult. Trebuie să învățăm, nu se poate să pierdem un asemenea meci. Le-am permis noi. Când ai spații și nu închizi jocul, asta se întâmplă. 

Puteam să dominăn. O naivitate cum doar la noi se poate întâmpla. Nu se învață nimic, se continuă așa. Dacă continuăm așa, nu avem șanse să creștem. Niște greșeli copilărești. E al treilea an, deja nu mai e permis. Să fii moale, să tratezi acțiuni lejer, nu este permis așa ceva. 

Jocul nu e rău, dar aceste lucruri ne costă scump. Să iei așa 4 goluri, foarte grav. Să se ia măsuri dacă nu se reglează", a spus Vlad Achim, la Digi Sport.

FCU Craiova - U Cluj s-a încheiat 3-4

Clujenii au deschis scorul în meciul de la Craiova, marcând în minutul 37 prin Dan Nistor, din pasa lui Chipciu. Oltenii au avut un gol anulat pentru offsaid, în minutul 44, dar au reuşit să egaleze în minutul 50. Bahassa a trimis un şut care a lovit transversala, balonul a revenit în teren, iar Aurelian Chiţu a înscris cu o lovitură de cap.

În minutul 59, Bahassa a şutat din nou din careu, portarul Gorcea a respins, mingea a ajuns la Aurelian Chiţu, care l-a depăşit pe portarul clujenilor şi a înscris, aducându-i pe craioveni în avantaj. În minutul 67, oaspeţii au primit penalty pentru un henţ al lui Baeten şi Dan Nistor a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 69, reuşind dubla.

Craiova a revenit în avantaj în minutul 77, scor 3-2, printr-un gol marcat de Sidibe, abia intrat pe teren. Însă clujenii au replicat devastator pe final de meci. Alexandru Chipciu a egalat cu un şut plasat, din marginea careului, în minutul 80, pentru ca acelaşi jucător să reuşească şi el dubla, în minutul 86, cu un şut deviat de Achim.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!