„Mi se pare debandadă totală!” Rapidul lui Bergodi, pus la zid de un triplu campion al României

Cristiano Bergodi Florin Lovin Rapid Superliga Cristiano Bergodi
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Miercuri 09 August 2023, 08:35
Data actualizarii: Miercuri 09 August 2023, 09:37

Luni seara, Rapid București a suferit o înfrângere cu scorul de 2-1 în fața lui FC Voluntari, într-un meci disputat în deplasare, în cadrul celei de-a patra etape a Superligii.

Pentru Rapid, aceasta a fost prima înfrângere din acest sezon, în care însă a obținut o singură victorie până acum. Noul antrenor, Bergodi, se confruntă cu provocări și critici din partea oamenilor din fotbal, care consideră că echipa nu a găsit încă o stabilitate în joc.

Florin Lovin, triplu campion al României, este de părere că Rapidul are nevoie de rezultate imediate și a punctat că aceasta este o perioadă dificilă pentru echipă.

Tactica lui Bergodi, contestată de Lovin

„Schimbarea aceasta de antrenor a venit într-un moment foarte prost. Este clar că este nevoie de putin timp. Dar cu toate acestea, jocul nu mi se pare dătător de speranţe. Mie mi se pare debandadă totală în tot ce înseamnă primul 11, şi schimbările, şi tot.

Macar să spui 'Joc 4-5 meciuri cu aceeaşi jucători', dar te uiţi într-un meci şi vezi trei sisteme diferite. Am văzut  patru schimbări făcute în minutul 60.  Eu sunt stelist, dar vreau să văd Rapidul în faţă. La Rapid nimeni nu te aşteaptă. Ai nevoie de rezultate imediat, nu cum a făcut Hagi la Viitorul. Neavând această linişte este greu sa reuşească. Bergodi e un antrenor care a demonstrat, iar acesta este testul suprem”, a spus Florin Lovin, potrivit Orangesport.

Rapid București se află pe locul opt în clasamentul Superligii, cu cinci puncte acumulate din patru etape (o victorie, două egaluri și o înfrângere). Următorul meci al „alb-vișiniilor” va fi un derby împotriva Petrolului, în etapa cu numărul cinci a Superligii. Meciul este programat să aibă loc duminică, pe 13 august, de la ora 21:30.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!