VIDEO „Îți e frică de criticile lui Gigi Becali?” Răspunsul ferm al lui Andrea Compagno

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 30 August 2022, 14:52
Data actualizarii: Marti 30 August 2022, 15:07

Andrea Compagno a susținut prima conferință de presă de la transferul la FCSB. 

Andrea Compagno (26 ani) a fost prezentat la FCSB. Atacantul italian a semnat un contract pe două sezoane cu vicecampioana României, cu opțiunea de prelungire pe încă doi ani.

Diferența de salariu față de cât încasa la FCU Craiova nu diferă foarte mult. Adrian Mititelu (54 ani) îl remunera cu 14.000 de euro lunar, în timp ce Gigi Becali (64 ani) i-a oferit 15.000 de euro și un bonus de 30.000 de euro la semnătură. Iar atunci când a optat să se transfere la clubul roș-albastru, Andrea Compagno a trebuit să lămurească multă lume că nu se teme de criticile publice ale patronului de la FCSB. 

„Nu, toată lumea are frică de asta, mi-au zis toți asta (n.r. despre criticile lui Gigi Becali). Am avut și la Craiova un patron cu mare pasiune, cu aceeași atitudine. Dar sunt aici să ajut echipa, să dau 100% pe teren și toată lumea o să vadă asta”, a declarat Andrea Compagno la conferința de presă premergătoare meciului cu Farul Constanța, de pe 1 august, de la 22:00, LIVE TEXT pe www.sport.ro

Cine este Andrea Compagno, atacantul transferat de FCSB

Andrea Compagno (1.94m) a evolut în ultimele două sezoane la FC U Craiova, iar în primul, cel din Liga 2, italianul a marcat nouă goluri în 25 de meciuri.

Compagno a impresionat și în Liga 1, competiție în care a marcat de 12 ori în 28 de meciuri, în sezonul trecut. În actuala stagiune, fotbalistul născut la Palermo are deja 5 goluri în 6 apariții: câte unul contra lui CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova și două împotriva lui FC Argeș.

Andrea Compagno și-a început cariera în țara natală, unde a jucat pentru Catania, Due Torri, Pinerelo, Torino U19, Borgosesia sau Norense.

În perioada 2018-2020, înainte de transferul la FC U Craiova, Compagno a jucat în San Marino, la Tre Fiori FC, unde a avut o medie de aproape un gol pe meci: 37 de reușite în 41 de apariții.

  • 26 de goluri a marcat Compagno la FC U Craiova în 60 de meciuri
  • 500.000 de euro este cota de piață a italianului, conform Transfermarkt

foto: Gabi Chirea pentru site-ul www.sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!