„Conducerea trebuie să înțeleagă asta!” Ilie Dumitrescu a fost categoric după ce Mirel Rădoi și-a anunțat demisia

Ilie Dumitrescu Mirel Radoi Superliga Superliga Ilie Dumitrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 07 Decembrie 2022, 22:17
Data actualizarii: Miercuri 07 Decembrie 2022, 22:16

Universitatea Craiova a fost eliminată din Cupa României după înfrângerea cu FC Argeș, scor 1-2.

Antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi, și-a dat demisia după meci, iar fostul internațional român, Ilie Dumitrescu, a comentat situația de la Universitatea Craiova, trăgând un sistem de alarmă asupra conducerii.

Ilie Dumitrescu a fost categoric după ce Mirel Rădoi și-a anunțat demisia

„Chiar mă uitam la acest meci, găsim doi jucători în echipa de start care au trecut pe la echipa a doua. Mă refer la Markovic și Ivan. Au avut două situații bune de a marca.

Este clar că e un club greu, în care performanța sportivă este pe primul plan. Există și presiunea asta a fanilor, își doresc să câștige campionatul. Cupa nu mai este un obiectiv, au câștigat-o în ultimii ani.

Cred că mai este nevoie de ceva jucători valoroși, cu personalitate. Sunt acolo jucători care au trecut pe la echipa națională, sunt lideri incontestabili. Problema s-a pus că în meciurile importante, cu încărcătură, sunt meciuri în care acești jucători trebuie să iasă în evidență, să îmbrace tricoul de lider. N-au făcut diferența!

Se schimbă antrenorul... nu cred că este un lucru bun. Antrenorul este de vină, jucătorii n-au niciun fel de problemă! Asta s-a întâmplat ani la rând. Eu cred în Rădoi, e persoana potrivită!

Trebuie să înțeleagă conducerea că este nevoie de jucători noi, care să aducă acel plus. Începând cu linia de fund, linia de mijloc și chiar în față. Nu cred că toți antrenorii care au trecut pe la Craiova n-au reușit să găsească un sistem de joc și să câștige”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit Digi Sport.

FC Argeș - Universitatea Craiova 2-1

Vladimir Screciu a deschis scorul în minutul 55, însă piteștenii au întors soarta meciului și au eliminat-o pe Universitatea Craiova din Cupa României încă din grupe.

Dorian Bertrand a restabilit egalitatea în minutul 64, iar Costinel Tofan a dus-o pe FC Argeș în avantaj în minutul 69, clasându-i pe piteșteni pe locul secund în Grupa D.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!