„Am discutat cu conducerea!” Toni Petrea confirmă interesul pentru Florin Niță! Ce a spus după remiza cu Petrolul 

Toni Petrea florin nita Universitatea Cluj Superliga
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Duminica 16 Iulie 2023, 22:19
Data actualizarii: Duminica 16 Iulie 2023, 22:21

Petrolul Ploiești și Universitatea Cluj s-au duelat în prima etapă a Superligii României, scor 1-1. 

Alex Chipciu a deschis scorul la Ploiești pentru oaspeți, în minutul 14, însă „șepcile roșii” au restabilit rapid egalitatea prin Alexandru Musi, care a marcat în minutul 29. Tabela a rămas intactă până la final, deși gazdele puteau trece în avantaj, în minutul 58, când Constantin Budescu a ratat penalty. 

Declarațiile lui Toni Petrea după remiza cu Petrolul Ploiești 

Meciul cu Petrolul a reprezentat și debutul lui Toni Petrea într-un meci oficial ca antrenor al Universității Cluj. Antrenorul a vorbit despre remiză, punctând că nu toți jucătorii sunt la capacitate maximă, dar și că mai așteaptă întăriri. 

Vorbind și despre transferuri, Toni Petrea a fost întrebat despre zvonurile unei posibile veniri a lui Florin Niță și a transmis că a discutat cu conducerea acest lucru. 

„Nu suntem 100%, cel puțin nu toți jucătorii. Mai aștept jucători. Sper să mai putem realiza două, trei transferuri. Sper să rezolvăm cât mai repede problemele de lot și jucătorii să fie 100% din punct de vedere fizic.

(n.r. despre posibilul transfer al lui Florin Niță la U Cluj) E un portar de valoare, portar de echipă națională. A jucat în străinătate, a fost cel mai bun portar. Am discutat cu conducerea despre probleme, dar zilele astea m-am concentrat pe acest joc. Dacă ar fi să se materializeze, ar fi un plus.

Trebuie să reglăm din mers anumite aspecte tactice, dar mai ales fizice. Când nu poți să te lupți cu adversarul, apar probleme.

(n.r. despre meciul din etapa următoare, cu Rapid) Un meci greu, Rapid e o echipă de play-off, care își propune titlul. Au făcut transferuri bune. Va fi un joc deschis. Noi mergem cu gândul să câștigăm. Sper să avem un sprijin cât mai mare în spate. Suporterii au fost și astăzi alături de noi și țin să le mulțumesc pentru sprijinul pe care l-au oferit jucătorilor”, a declarat Toni Petrea la finalul meciului. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!