EXCLUSIV ”Vezi ce înseamnă un jucător cum e Torje?”. Fostul dinamovist, ”reinventat” de Gică Hagi

Gabriel Torje Farul Constanta universitatea craiova - farul constanta Superliga Gabriel Torje
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 06 Septembrie 2022, 11:05
Data actualizarii: Marti 06 Septembrie 2022, 11:06

Gabriel Torje (32 de ani) a fost într-o formă de zile mari în meciul dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța.

Atacantul a înscris două goluri superbe pentru echipa lui Gică Hagi, care a pierdut meciul cu 4-3, după ce a condus cu 1-3. În cadrul emisiunii Ora Exactă în Sport, Florin Gardoș a remarcat forma bună a fostului dinamovist și a făcut o paralelă cu sezonul precedent, în care a retrogradat cu Dinamo.

”Vezi ce mult înseamnă un jucător cum e Torje?”

„Da, vezi ce mult înseamnă un jucător cum e Torje? La Dinamo, era situația cum era, faptul că se luptau pentru evitarea retrogradării l-a făcut să pară un jucător mediocru, nu a ieșit aproape deloc în evidență, a fost multă frustrare în acea perioadă cred că pentru toți cei de la Dinamo și, scos din acel mediu, cu un antrenor care l-a descoperit, reușește să aibă un astfel de meci și astfel de execuții”, a spus Florin Gardoș, la emisiunea Ora Exactă în Sport.

Au fost primele goluri ale lui Gabriel Torje în tricoul celor de la Farul Constanța, pentru care a jucat în șase meciuri în acest sezon.

Torje este evaluat de site-urile de specialitate la 350.000 de euro.

Gabriel Torje: ”Mă bucură prea puțin execuțiile mele”

"În momentul acesta mă bucură prea puțin execuțiile mele. E doar o injecție de moral. Mi-aș fi dorit să nu marchez eu, ci să câștigăm și să rămânem în fruntea clasamentului. Trebuie să continuăm ceea ce am făcut până acum.

(n.r. cum a reușit Gică Hagi să îl readucă pe linia de plutire) Mister știe cel mai bine ce avem de făcut pentru a elimina lucrurile rele. Cred că foarte multă disciplină și asta se vede la toată echipa. Respectăm ceea ce ne spune dânsul, de la mâncare, odihnă și până la tactică", a spus Torje, la finalul partidei.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!