Va domina Dinamo topul spectatorilor sezonul viitor? "National Arena va fi plin! Toti dinamovistii asteapta noul stadion!"

Dinamo National Arena Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 15 Aprilie 2011, 13:43
Data actualizarii: Vineri 15 Aprilie 2011, 14:01

Dinamo va juca din sezonul urmator pe National Arena, un stadion de 55.000 de locuri.

"Dinamo de cate ori a jucat aici, si pe vremea mea, stadionul era plin. Foarte multi dinamovisti sunt in zonele limitrofe acestui stadion. Eu cred ca daca Dinamo va veni sa joace aici, si va avea si un parcurs bun, va umple stadionul. Fiecare dinamovist isi doreste sa vina pe un stadion pur pentru fotbal, nu ca in Stefan cel Mare, un stadion care nu te imbie nici ca spectator, nici ca fotbalist la o seara frumoasa, la un spectacol, pentru ca asa a fost construit acel stadion, cu pista de atletism. Aici se vor schimba datele problemei", a spus Lupescu.

Stadionul National va avea o capacitate de 55.000 de locuri. La ultima partida a echipei Dinamo din Liga I, disputata marti, cu Unirea Urziceni, au asistat aproximativ o mie de spectatori.

Lupescu este convins ca meciurile din cupele europene ale formatiilor bucurestene se vor disputa pe Stadionul National. "Cu siguranta echipele din Bucuresti care vor juca in cupele europene vor trebui sa o faca pe acest stadion. Cel putin Stefan cel Mare si Giulestiul nu cred ca vor mai fi acreditate. Stadionul din Giulesti si cel din Stefan cel Mare au primit aprobare sa se joace acolo in cupele europene pentru ca n-au avut o alternativa. Dar acum au aceasta alternativa si UEFA va fi foarte severa", a mai spus el.

Oficialul FRF a primit asigurari din partea constructorilor ca stadionul va fi gata la termenul stabilit, luna august. "Multumit vom fi cand va fi iarba pusa si cand spectatorii vor fi pe stadion. Oricum se fac progrese vizibile si datatoare de sperante ca intr-o luna, doua va fi gata. Constructorii m-au asigurat ca va fi gata la timp", a adaugat Lupescu.

Ionut Lupescu crede ca fotbalul romanesc merita un stadion la cele mai inalte standarde. "Nu e vorba doar de nationala, e vorba de Romania. Meritam sa avem un stadion si de vreo 15 ani il asteptam. Fotbalul romanesc poate fi intr-o pasa proasta, dar peste patru, cinci ani poate fi la un nivel inalt. Importanta este infrastructura. Din pacate, cand echipa nationala si echipele de club mergeau bine, acest stadion nu exista. Pentru Romania era musai sa avem un stadion", a mentionat el.

Directorul general al FRF a precizat ca a discutat cu selectionerul Razvan Lucescu dupa Comitetul Executiv care l-a confirmat in functie pana la meciul cu Bosnia-Hertegovina si tehnicianul pregateste partida din preliminariile pentru Euro-2012. "Normal ca am mai vorbit cu Razvan Lucescu. Se pregateste pentru meciul cu Bosnia. Daca e afectat de ce s-a intamplat la Comitetul Executiv, sa-l intrebati pe el", le-a raspuns Lupescu jurnalistilor care l-au intrebat daca Razvan Lucescu este afectat ce a fost criticat de presedintele FRF, Mircea Sandu.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!