Superliga noastră s-a ales cu două echipe care au promovat, la finalul sezonului trecut, dar pentru care șederea pe prima scenă fotbalistică a țării poate fi scurtă. Și extrem de neplăcută!

Vorbim despre Csikszereda și Metaloglobus. Ambele sunt fără victorii, în noul sezon. Și, mai grav, înșiră înfrângerile. Metaloglobus, antrenată de Mihai Teja, a ajuns, vineri, la al cincilea eșec, în șase meciuri.

La Clinceni, unde ambele formații își joacă meciurile de pe teren propriu, Metaloglobus a cedat și cu Unirea Slobozia. Asta deși formația bucureșteană a deschis scorul după autogolul lui Aganovic (17), care a venit pe fondul unui joc bun pentru elevii lui Teja.

După pauză însă, s-a ales praful de munca celor de la Metaloglobus din primele 45 de minute. Având o „bancă“ mai bună, antrenorul Andrei Prepeliță a reușit să întoarcă scorul. Fix unul dintre jucătorii introduși, la pauză, Florin Purece (foto), a fost eroul Unirii. Acesta a reușit dubla, în minutele 84 (penalty) și 90, iar Unirea Slobozia a luat toate punctele.

În clasament, Metaloglobus e penultima cu 1 punct, la egalitate cu Csikszereda. Unirea Slobozia a urcat pe 4, având 10 puncte după șase meciuri.

----------------------------------------

Unirea Slobozia - Metaloglobus 2-1 (Purece 84-penalty, 90 / Aganovic-autogol 17)

Minutul 90+6 - Final de meci, la Clinceni.

Minutul 90 - Vor fi 6 minute adiționale.

Minutul 90 - Purece a reușit dubla pentru Unirea Slobozia cu un șut plasat, de la marginea careului!

Minutul 84 - Florin Purece a egalat pentru Unirea, după un penalty confirmat și de analiza VAR.

Minutul 76 - Schimbare la Metaloglobus: a ieșit Irimia, a intrat Abbey.

Minutul 72 - Schimbare la Metaloglobus: a ieșit Fernandes, a intrat Sîrbu.

Minutul 70 - Schimbare la Unirea Slobozia: a ieșit Rotund, a intrat Dulcea.

Minutul 66 - Schimbări la Metaloglobus: au ieșit Carvalho, Caramalău și Ubbink, au intrat Milea, Achim și Irimia.

Minutul 52 - Schimbare la Unirea Slobozia: a ieșit Said, a intrat Afalna.

Minutul 46 - A început repriza a doua.

Minutul 46 - Schimbări la Unirea Slobozia: au ieșit Florescu, Aganovic și Deaconu, au intrat Bărbuț, Hamdiu și Purece.

Minutul 45+4 - Repriza s-a încheiat cu ocazia uriașă a lui Antoche. Reluarea sa, după un corner, a fost respinsă de portarul Gavrilaș cu un reflex eroic. Mingea a fost scoasă de sub bară!

Minutul 43 - Ocazie mare pentru Unirea Slobozia, dar șutul periculos, trimis din câțiva metri, a fost deviat în corner, involuntar, de Pasagic, aflat pe direcția mingii.

Minutul 17 - Autogol Aganovic, după un corner executat de pe dreapta. Mingea l-a nimerit pe jucătorul Unirii și a intrat în poartă.

Minutul 7 - Încă o ocazie pentru Metaloglobus: centrarea lui Fernandes a fost în fața porții, foarte bună, dar spaniolul Sabater și-a dat cu stângul în dreptul, în loc să marcheze!

Minutul 5 - Ocazie uriașă pentru Metaloglobus, dar portarul Unirii, Rusu, a avut o intervenție magnifică din câțiva metri.

Minutul 1 - A început meciul.

------------------

Unirea Slobozia și Metaloglobus București se întâlnesc vineri, de la ora 19:00, într-o confruntare istorică, fiind pentru prima dată când cele două formații își măsoară forțele pe prima scenă a fotbalului românesc. Meciul stă sub semnul unei statistici incredibile: antrenorii Andrei Prepeliță și Mihai Teja nu s-au impus niciodată unul în fața celuilalt, înregistrând trei remize în tot atâtea confruntări directe în SuperLigă.

Ialomițenii, o nucă tare pe teren propriu

Trupa lui Prepeliță se dovedește a fi o forță pe stadionul propriu, unde a suferit o singură înfrângere în ultimele opt partide de campionat. Acest unic eșec a fost înregistrat pe 28 februarie 2025, într-un meci cu Oțelul, scor 0-1. În rest, parcursul de acasă al ialomițenilor a însemnat trei victorii și patru rezultate de egalitate, un bilanț care le dă încredere în fața nou-promovatei. Unirea a mizat pe un nucleu de 23 de jucători în startul sezonului, dintre care 17 sunt autohtoni.

De cealaltă parte, Metaloglobus vine la Slobozia cu un moral mixt din deplasări. Echipa lui Mihai Teja a demonstrat caracter în prima etapă, când a revenit spectaculos de la 0-2 la Sibiu și a obținut un punct cu FC Hermannstadt, scor 2-2. A urmat însă un eșec la limită pe terenul celor de la Farul, scor 1-2. La fel ca adversara sa, Metaloglobus s-a bazat tot pe 23 de fotbaliști, dintre care 12 sunt debutanți la nivelul Superligii.

Dacă duelurile dintre antrenori s-au încheiat mereu nedecis, istoria recentă a confruntărilor directe înclină balanța spre gazde. Ultima partidă oficială a avut loc în Liga a 2-a, pe 16 septembrie 2023, când Unirea s-a impus cu 2-0 prin golurile marcate de Alexandru Dinu și Laurențiu Vlăsceanu.