Gigi Becali a anunțat că vrea să îl transfere la FCSB pe Karlo Muhar, un jucător pe care și CFR Cluj ar intenționa să îl repatrieze.
Karlo Muhar a fost vândut anul trecut de CFR Cluj în Arabia Saudită, la Al-Orobah. Ardelenii au încasat atunci 1,5 milioane de euro în schimbul mijlocașului. Cu toate acestea, croatul ar lua în calcul să revină în România.
Inter Zapresic, Lech Poznan, Kayserispor, CSKA Sofia și CFR Cluj sunt cluburile la care Karlo Muhar a fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la nivel de seniori.
Ce a declarat Mihai Pintilii despre un posibil transfer al lui Karlo Muhar
Antrenorul secund al campioanei României este de părere că această mutare nu este una utilă pentru echipă, ținând cont că linia mediană este acoperită.
"Muhar e un jucător bun, dar acolo suntem acoperiți, zic eu, la mijlocașii centrali. Poate să fie doar un moft al patronului să-l aducă. Repet, în zona aia chiar suntem acoperiți.
Dacă dumnealui dorește să-l aducă, nicio problemă. Va fi concurență pentru ceilalți. Pune presiune pe ei. Dacă aduci jucători de valoare, e o presiune pentru cei care sunt acum în echipă", a declarat Mihai Pintilii, potrivit gsp.ro.