În vârstă de 26 de ani (îi va împlini pe 22 iunie!), Christopoulos soseşte la Galaţi de la OFI Creta, formaţie din primul eşalon al fotbalului elen, după mai multe sezoane petrecute în eşalonul de elită al Greciei.

Giannis Christopoulos, transferat de Oțelul Galați

Crescut într-un mediu competitiv şi format în fotbalul elen, noul fundaş al Oţelului aduce experienţă, personalitate şi un profil defensiv complet. Şi-a cultivat calităţile şi la Asteras Tripolis, dar şi la Slaven Belupo, în Croaţia.

Noul apărător central este fost internaţional de juniori şi tineret al Greciei, fiind selecţionat de 11 ori la naţionalele Under 19 şi Under 21 ale ţării sale natale.

„Oţelul Galaţi este o nouă pagină importantă din cariera mea. Este o nouă provocare şi sunt pregătit să dau tot ce am mai bun pentru acest club. Am aflat lucruri frumoase despre echipă, despre suporteri şi despre atmosfera de aici. 

Îmi doresc să mă integrez cât mai repede, să îmi ajut colegii şi să contribui la îndeplinirea obiectivelor pe care clubul şi le-a propus”, a declarat jucătorul, potrivit News.ro.