CSU Craiova a pierdut lupta pentru PALMARES! Tribunalul Dolj a respins actiunea inaintata de "Craiolguta"

cs universitatea craiova CSU Craiova FC Universitatea Craiova FCU Craiova Liga I Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 04 Februarie 2015, 17:45
Data actualizarii: Miercuri 04 Februarie 2015, 21:05

CSU Craiova a pierdut procesul inaintat la Tribunalul Dolj pentru anularea marcii FC Universitatea Craiova si pentru obtinerea palmaresului echipei fanion a orasului.

Conducerea CS Universitatea Craiova a cerut Tribunalului Dolj sa constate anularea marcii FC Universitatea Craiova, echipa detinuta de Adrian Mititelu, si sa ii acorde palmaresul echipei fanion a orasului.

Echipa infiintata in urma cu doi ani si ajunsa pe prima scena a fotbalului romanesc, CSU Craiova a avut insa parte de o surpriza neplacuta in instanta. Judecatorii Tribunalului Dolj au decis, in cursul zilei de astazi, sa respinga cererea intocmita de club.

Astfel, palmaresul va ramane la vechea echipa, dezafiliata de FRF in urma cu un an.

Site-ul craiovean editie.ro noteaza ca decizia nu este definitiva si ca CSU poate face apel in termen de 30 de zile. Aceeasi sursa noteaza insa ca sansele ca CSU sa castige la apel sunt mici.

CS Universitatea Craiova se afla pe locul 6 al clasamentului Ligii I, inaintea debutului returului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!