Universitatea Craiova a dominat autoritar competițiile interne în stagiunea precedentă, iar unul dintre motive este Ștefan Baiaram. Atacantul a contribuit cu goluri și pase decisive, iar, în mod firesc, oltenii au primit oferte.
Tot adevărul din spatele transferului lui Baiaram la PAOK
Printre echipele interesate de serviciile fotbalistului a fost și PAOK. Rămasă fără Răzvan Lucescu, formația din Salonic a dorit să îl aducă pe Ștefan Baiaram.
Sport.ro a stat de vorbă cu Elvir Koljic, unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria recentă a Universității Craiova. Bosniacul încă ține legătura cu fotbaliștii din Bănie, printre care și cu Ștefan Baiaram.
Întrebat despre situația lui Baiaram, Elvir Koljic a transmis că l-a sunat după ce în presă a apărut informația despre transferul la PAOK. Baiaram i-a transmis bosniacului că mutarea este aproape de a fi realizată, însă, în cele din urmă, elenii au semnat un alt fotbalist.
În ciuda acestui aspect, bosniacul e optimist că fostul său coleg își va găsi o nouă echipă cât de curând. Pe lângă asta, Elvir Koljic speră ca oficialii Universității Craiova îi vor da drumul lui Baiaram, în condițiile în care acesta și-a „făcut treaba în Bănie”.
„Am vorbit cu Baiaram despre transferul ratat. L-am sunat, am vorbit cu el, mi-a spus că este aproape să se rezolve, dar a picat! După două zile au adus alt jucător.
Părerea mea este că și el trebuie să plece de acolo, poate s-a și saturat puțin, e de mult timp la echipă și s-a pus o presiune mare pe el. El dă totul pentru Craiova și conducerea ar trebui să ia în calcul lucrul acesta și să-l lase să plece, pentru că merită”, a declarat Elvir Koljic pentru Sport.ro.
- 5 milioane de euro este cota lui Ștefan Baiaram
- 265 de meciuri, 52 de goluri și 26 de pase decisive a adunat atacantul la Universitatea Craiova