„Sunt dator tuturor!” Discurs sincer al celui mai ghinionist jucător al Universității Craiova

Elvir Koljic Poli Iasi Universitatea Craiova Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 14 Decembrie 2023, 23:23
Data actualizarii: Joi 14 Decembrie 2023, 23:54

Universitatea Craiova și Poli Iași se întâlnesc, sâmbătă, de la ora 17:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa cu numărul 20 din Superliga.

Elvir Koljic (28 de ani), atacantul bosniac al Universității Craiova, a prefațat partida de sâmbătă, recunoscând că le-a rămas dator fanilor din Bănie.

„Ne aşteaptă un meci greu cu o echipă bine organizată şi un antrenor bun. Dar dacă suntem concentraţi sută la sută la meci şi facem exact ce repetăm la antrenamente nu se pune problema să nu luăm cele trei puncte. O să facem totul ca să reuşim să câştigăm.

Un loc 2 pentru Universitatea Craiova la final de an ar fi un rezultat bun. Dacă vom câştiga aceste două meciuri atunci putem reuşi.

Sunt însă multe meciuri rămase de disputat din campionat şi noi sperăm la final să fim cât mai sus”, a spus Elvir Koljic înaintea meciului dintre Universitatea Craiova și Poli Iași.

Atacantul bosniac, măcinat de accidentări

De când a ajuns la Univeristatea Craiova, finalul lunii august din 2018, Elvir Koljic a fost accidentat peste 400 de zile, cel mai mult în sezonul 2020-2021, când a lipsit de pe teren 149 de zile. Nici sezonul precedent n-a avut mai mult noroc, lipsind de pe teren, potrivit transfermarkt.com 143 de zile.

„Eu mă simt foarte bine, şi fizic, şi mental. Mulţumesc celor care au avut încredere în mine în perioada asta pentru că nu a fost uşoară deloc pentru mine. Mă bucur că am revenit şi am marcat aceste două goluri în ultimele meciuri.

Eu o să dau mereu cât pot pe teren pentru că îmi doresc să ajut echipa cât mai mult.

Sunt dator tuturor celor de la Universitatea Craiova. E important că am trecut peste perioada cu accidentarea, iar eu spun că în curând voi deveni cât mai bun”, a mai spus atacantul.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!