Torje, fără ezitări cu privire la vaccinare: ”dacă voiau să ne omoare, dădeau o bombă ca la Hiroshima şi Nagasaki”

Gabriel Torje Dinamo Superliga Gabriel Torje
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 22 Octombrie 2021, 18:47
Data actualizarii: Vineri 22 Octombrie 2021, 18:53

Federația Română de Fotbal a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, noul protocol pentru disputarea meciurilor interne, în contextul pandemiei de COVID-19.

De acum, jucătorii vor fi obligați să aibă Certificatul Verde (QR code) sau dovada unui test negativ pentru a putea evolua în competițiile din România. Gabriel Torje (31 de ani), mijlocașul lui Dinamo, a vorbit pe tema vaccinării.

„Fiecare alege ceea ce vrea să facă, însă trebuie să ne gândim că avem familii care pot fi afectate de acest lucru. Eu, personal, m-am vaccinat de curând. Nu cred că toată Europa de Vest şi tot ceea ce înseamnă ţările nordice sunt oameni nebuni că s-au vaccinat 90 la sută, 95 la sută. Şi au 70 la sută mai puţine cazuri decât România.

Cred că nimic nu e făcut să ne omoare, dacă voiau să ne omoare, dădeau o bombă ca la Hiroshima şi Nagasaki şi dispăream de pe faţa pământului. Nu mai stăteau să ne chinuie 7 ani”, a spus Gabriel Torje, la conferința de presă.

FRF, noi reguli pentru jucătorii din România

"Echipele vor trimite la FRF([email protected]) și, pentru Liga 1, la LPF, un tabel cu componenții clubului care au fost testați RTPCR sau prin test antigen rapid pentru COVID-19. Acesta trebuie să conțină numele, prenumele, funcția, data recoltării testului, tipul de test efectuat și rezultatul.

De asemenea, trebuie trimis și un document cu buletinele de analiză scanate, precum și deciziile DSP în urma eventualelor anchete epidemiologice. Acest model de informare se va menține pe toată durata competiției. Suplimentar față de cele de mai sus, vor fi prezentate documentele aferente fiecărei persoane din delegația unei echipe (staff + jucători + alți oficiali) la fiecare meci disputat de echipa respectivă.

Astfel, pentru jucători, Certificatul Verde (QR code) trebuie să fie anexat carnetului de joc (la fel ca și viza medicală – condiție pentru dreptul de joc), arbitrul având obligația verificării acestor documente. Pentru evitarea oricărui dubiu, doar în situația jocurilor la care participă jucători minori (exceptați de la testare), obligația prezentării QR Code-urilor se aplică doar pentru membrii delegației (staff+jucători+alți oficiali) majori”, se arată în comunicatul emis de FRF.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!