Toată lumea a câștigat, numai Becali a pierdut! Cât a cheltuit, de fapt, patronul FCSB pe transferul ratat al lui Rață

vadim rata FCSB Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 06 Septembrie 2022, 15:39
Data actualizarii: Marti 06 Septembrie 2022, 15:41

Gigi Becali l-a transferat la FCSB, în această vară, pe Vadim Rață, de la FC Voluntari, dar a renunțat la el după doar trei meciuri.

Evoluțiile mijlocașului în cele 62 de minute pe care le-a primit în tricoul „roș-albaștrilor” nu l-au mulțumit pe patronul vicecampioanei, motiv pentru care a luat decizia de a-l trimite înapoi.

Transferul lui Rață l-a costat pe Becali aproximativ 200.000 de euro

Mutarea l-a costat scump însă pe latifundiarul din Pipera, care a trebuit să achite Voluntariului jumătate din suma convenită în momentul în care jucătorul a făcut pasul către FCSB, potrivit gsp.ro, adică 150.000 de euro.

Mai mult, ca să-l convingă să semneze rezilierea, Gigi Becali i-a mai plătit și lui Vadim Rață suma de 40.000 de euro.

În consecință, Gigi Becali a aruncat în vânt 190 mii de euro, ca să-l plimbe de câteva ori pe Vadim Rață între Berceni și Voluntari.

  • 1.2 milioane de euro este cota de piață a lui Vadim Rață, potrivit transfermarkt.com
  • În cariera sa, Vadim Rață a trecut pe la echipe precum FC Tiraspol, FC Sheriff, Zaria Balti, CSF Speranța, Bălți, Mijsami, Chindia Târgoviște, FC Voluntari și FCSB.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!