Ștefan Târnovanu a acordat un interviu în presa poloneză în care a recunoscut că și-ar dori să prindă un transfer în străinătate.

Ștefan Târnovanu: ”Voi lua în considerare orice ofertă!”

Portarul celor de la FCSB a dezvăluit că așteaptă cu nerăbdare să facă pasul în fotbalul din străinătate, motiv pentru care nu ar exclude nici eventuale oferte primite din Polonia.

Târnovanu spune că vrea să facă pasul în străinătate, într-un campionat mai puternic decât Superliga României, și va lua în considerare orice ofertă pe care o va primi.

Da, mi-ar plăcea să fac pasul către un campionat mai puternic. (n.r. Ce vei face dacă vei primi o ofertă din Polonia?) Voi lua în considerare orice ofertă, voi ține cont de ce este mai bine pentru familia mea și pentru club, iar apoi voi lua o decizie. (…)

Nu știu nimic despre acest lucru (n.r. dacă a primit oferte din partea cluburilor din Polonia), poate ceva de genul acesta se va întâmpla în viitor”, a spus Ștefan Târnovanu pentru Transfery.

  • 4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ștefan Târnovanu, conform Transfermarkt.

În trecut, s-a vehiculat că Ștefan Târnovanu este dorit la Galatasaray, în locul lui Fernando Muslera, însă mutarea nu s-a concretizat.