Petrolul ar putea fi DATA AFARA de pe Ilie Oana din cauza datoriilor, conducerea NEAGA: "Meciul cu Chiajna se joaca la Ploiesti"

Petrolul Ploiesti Buzau Ilie Oana ploiesti Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 02 Decembrie 2014, 13:44
Data actualizarii: Marti 02 Decembrie 2014, 15:50

Petrolul Ploiesti, echipa cu unul dintre cele mai moderne si mai aspectuoase stadioane din Romania, trece prin momente grele. Echipa ar putea fi fortata sa se mute in alt oras!

UPDATE: Conducerea Petrolului anunta ca meciul impotriva Concordiei Chiajna, din etapa a 17-a, se va disputa pe Ilie Oana.

Tichetele vor putea fi achizitionate de la casele de bilete ale stadionului, dar si de pe site-ul oficial.

Suporterii cu abonamente la peluze vor putea intra cu bilete cu valoare 0 la tribuna I, dat fiind ca Petrolul a fost sanctionata cu inchiderea peluzelor de Comisia de Disciplina.


Romania chiar este tara tuturor posibilitatilor! Iar fotbalul romanesc respecta si el aceasta titulatura!

Petrolul, echipa cu unul dintre cele mai moderne stadioane din Romania, se pregateste sa se desparta de "OZN Arena" din cauza datoriilor acumulate.

Cu patronii si cu directorul clubului aflati in spatele gratiilor, dupa ce au fost saltati saptamana trecuta de DIICOT si au primit mandate de arestare pentru 29 de zile, Petrolul trece prin momente grele.

Fosta castigatoare a Cupei Romaniei a acumulat datorii de 250 de mii de euro catre administratorii stadionului Ilie Oana si nu isi mai permite sa achite chiria pentru fiecare meci - circa 16 mii de euro.

Astfel, oficialii Petrolului au inceput sa ia in considerare alte variante posibile, echipa avand sanse mari sa dispute meciul impotriva Concordiei Chiajna la mare distanta de orasul Ploiesti.

Conducatorii clubului au luat legatura cu autoritatile de la Buzau si s-au interesat daca pot disputa meciul impotriva Concordiei pe stadionul din parcul Crang. Dolce Sport noteaza chiar ca Ion Viorel, antrenorul Gloriei Buzau, a spus ca sunt 99% sanse ca meciul Petrolul - Concordia Chiajna sa se joace la Buzau.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!