EXCLUSIV Motivul pentru care Petrolul Ploiești - CS Mioveni a fost oprit temporar. Ce s-a întâmplat, de fapt

Petrolul Ploiesti - CS Mioveni conflict echipa medicala Ilie Oana Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 10 Aprilie 2023, 18:46
Data actualizarii: Luni 10 Aprilie 2023, 19:42

Cele două echipe se duelează în etapa cu numărul trei din Superligă.

La pauză, Petrolul Ploiești a intrat cu avantaj de două goluri. Constantin Budescu și Felix Mathaus au fost cei doi jucători ai „lupilor galbeni” care l-au învins pe Greab și au marcat pentru formația dirijată de Florin Pârvu.

Motivul pentru care Petrolul Ploiești - CS Mioveni a fost oprit temporar. Ce s-a întâmplat, de fapt

În minutul 45+1, arbitrul Coza a oprit temporar meciul. Echipa medicală a traversat jumătatea terenului pentru a se îndrepta spre tribuna a doua. După câteva momente, centralul a fluierat din nou startul meciului.

În primă ipostază, centralul a crezut că unei persoane i s-a făcut rău. Sport.ro a aflat că în tribună a izbucnit un conflict fizic între doi spectatori, care și-au aplicat câteva lovituri. 

  • Conflictul a durat două-trei minute, timp în care mai mulți spectatori au intervenit și au calmat spiritele

Cum a marcat Constantin Budescu

Constantin Budescu a primit o pasă precisă și a șutat din prima, în minutul 10. Petrolistul a marcat un gol de generic și și-a dus echipa în avantaj încă din prima parte a meciului cu CS Mioveni.

Oaspeții au restabilit egalitatea la nouă minute de la reușita lui Budescu, prin Bogdan Rusu, însă tușierul a remarcat un ofsaid și a ridicat fanionul. Astfel, golul fostului jucător de la FCSB a fost anulat.

Petrolul Ploiești - CS Mioveni, înainte de meciul direct

Petrolul Ploiești o primește pe teren propriu pe „lanterna roșie” CS Mioveni. Ploieștenii au două victorii consecutive în play-out, unde se află pe locul al doilea, la două puncte distanță de FC U Craiova. În cazul unei victorii, Petrolul ar putea urca pe primul loc în clasament. 

CS Mioveni se află la pol opus, pe ultimul loc în clasament, cu doar 11 puncte și două înfrângeri în primele etape din play-out. Echipa lui Nicolae Dică a pierdut trei meciuri consecutive, ultimul fiind cel din Cupă, scor 1-4 cu Sepsi Sf. Gheorghe. 

În sezonul regulat, cele două au încheiat meciul tur cu o remiză albă, scor 0-0, în timp ce CS Mioveni s-a impus în returul de pe teren propriu, scor 1-0, singurul gol al meciului fiind marcat de Bogdan Rusu. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!