Surpriza lui Reghe din Austria lasa pe banca cel mai scump transfer al Stelei din aceasta vara! Cine este pustiul reinventat in aceasta vara:

Steaua Lucian Filip Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 07 Iulie 2012, 17:30
Data actualizarii: Sambata 07 Iulie 2012, 21:24

►Weekendul viitor e festival de meciuri la PRO TV: sambata, 14 iulie: SuperCupa Romaniei: Dinamo - CFR | Duminica, 15 iulie, Steaua isi prezinta lotul: Steaua - Litex | Meciurile vor fi in direct si pe voyo.ro

Steaua joaca in aceasta seara un nou meci amical in turneul de pregatire din Austria. Dupa singura infrangere in aceasta vara, in fata campioanei Red Bull Salzburg, echipa lui Laurentiu Reghecampf intalneste, de la ora 19.00, castigatoarea titlului in Georgia, Zestafoni.

Pana acum, stelistii se pot declara multumiti de rezultatele, dar mai ales de jocul echipei, din Austria. Reghecampf a testat mai multe sisteme de joc - asezarile 4-4-2 si 4-2-3-1 fiind folosite in mai multe formule - dar a si dat sansa unor jucatori tineri, proveniti de la echipa a doua, sa se afirme.

Unul dintre ei este Lucian Filip, care a inceput toate meciurile din Austria ca titular. Jucatorul de 21 de ani a fost folosit initial ca fundas stanga, dar a fost trecut si in centrul defensivei, iar in ultimul meci a intrat la mijloc, ca inchizator, alaturi de Bourceanu.

Solutia gasita de Reghecampf in Austria, cu Bourceanu si Filip la mijloc, ar putea fi pusa in practica si in sezonul viitor, in conditiile in care Bourceanu si Pintilii sunt jucatori de acelasi profil si nu vor juca impreuna decat in situatii exceptionale. Astfel, Pintilii, jucatorul adus cu 800.000 de euro de la Pandurii in aceasta vara, ar putea ramane doar rezerva.

Filip este unul dintre jucatorii preferati ai lui Reghecampf, cei doi lucrand impreuna si sezonul trecut, la Concordia Chiajna.

"Lucian Filip evolueaza pe trei posturi. Poate aduce un plus pentru ca a progresat enorm in ultimul an" - Mihai Stoica.

Sursa foto: Mediafax

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!