Campioana va avea un meci greu împotriva ocupantei locului trei din Superliga, mai ales că roș-albaștrii vin după o înfrângere fără drept de apel în fața celor de la UTA Arad, în Cupa României, scor 0-3.
Suporterii nu îi vor băga în ședință pe jucătorii lui FCSB
Înaintea derby-ului cu Dinamo, Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a anunțat că deocamdată suporterii nu au decis să aibă o discuție directă cu jucătorii pentru a-i motiva pentru meciul cu marea rivală.
Fanii nu îl vor băga în ședință nici pe Siyabonga Ngezana, fotbalistul care trece printr-o perioadă extrem de slabă în acest sezon. Mustață susține că pentru un derby cu Dinamo, jucătorii roș-albaștrilor nu ar trebui să aibă nevoie de o motivație suplimentară.
”E posibil să fi fost obosit mai rău decât este. Nu știu (n.r. dacă fanii vor vorbi cu Ngezana), deocamdată nu am luat hotărârea să mergem la Berceni și să vorbim cu ei. Cred că îi lăsăm pe jucători să-și dea seama ce au de făcut.
Nu trebuie să-i împingem de la spate și să le spunem noi ce trebuie să se întâmple la meciul cu Dinamo. Trebuie să-și dea seama că e nevoie de ambiție, dăruire și multă putere pentru ei”, a spus Gheorghe Mustață la Fanatik.