Giuleștenii au obținut un punct important în derby-ul de pe Arena Națională, astfel că au urcat, temporar, pe locul cinci, cu 46 de puncte, peste Dinamo, care are un meci în minus.
Echipa lui Marius Șumudică putea obține toate cele trei puncte după golul marcat de Alexandru Dobre în minutul 65, dar reușita a fost anulată de arbitrajul video.
Marius Șumudică a făcut show la conferința de presă
Antrenorul Rapidului a făcut show la conferința de presă de după meci. Mai întâi, a profitat de o defecțiune tehnică pentru a destinde un pic atmosfera.
„Păi ce să fac, mă, să stau cu el în mână (n.r. - cu microfonul)? Ce, sunt Julio Iglesias? Sunt Tzancă Uraganu? Cine sunt?”, a glumit Șumudică.
În aceeași notă, ”Șumi” i-a răspuns unui jurnalist care l-a lăudat la conferința de presă. După ce i-a spus că este un ”antrenor foarte mare”, fostul atacant s-a ridicat în picioare și a răspuns: ”Care mare? Uite, mă, cât sunt. 1,77, mă! Arăt bine? Mulțumesc frumos”.