Oltenii au deschis scorul prin Assad Al Hamlawi în minutul 15, după ce atacantul a profitat de pasa bună a lui Bancu, iar 16 minute mai târziu Baiaram a făcut 2-0.
Acesta a fost și scorul final, după ce în a doua repriză Universitatea Craiova a mai ratat câteva ocazii.
Ștefan Baiaram a explicat gestul de la schimbare
Jucătorul Universității Craiova a vorbit despre importanța acestei victorii și despre lupta la titlu din Superligă în care este angrenată și echipa sa.
Baiaram a explicat gestul făcut la schimbare, atunci când a mers înspre cabine după ce a fost înlocuit cu Etim în minutul 55.
„Știam că de la începutul meciului că va fi un meci dificil, mă bucur că am marcat. Chiar înainte de meci ne-a zis mister că trebuie să câștigăm. Sperăm să acumulam puncte și să continuăm tot așa, eu mă bucur că am marcat.
Pentru noi e dificil (n.r. despre meciul cu AEK), joi avem un meci foarte greu, vom merge să ne calificăm.
(n.r. Ce s-a întâmplat în momentul schimbării) Și colegii au fost surprinși, de pe bancă toată lumea mi-a zis. Am avut nevoie la toaletă și m-am întors, asta a fost tot.
Îmi doresc să iau titlul cu Universitatea Craiova, acesta a fost visul meu de când m-am apucat de fotbal, să ne calificăm în primăvara europeană. Apoi voi putea să mă gândesc la altele.”, a spus Ștefan Baiaram.
În urma acestei victorii, Universitatea Craiova a urcat pe poziția a patra în clasamentul Superligii, la doar două puncte de liderul Rapid.
De cealaltă parte, FC Hermannstadt se află pe locul 15, iar sibienii sunt cu doar un punct peste ocupanta ultimului loc, Metalglobus.