Steaua isi rezolva doua mari probleme dintr-o lovitura: Becali a facut oferte de 2,5 mil € pentru doi super jucatori!

Steaua Budescu Gigi Becali Silviu Lung Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 Iunie 2015, 17:05
Data actualizarii: Miercuri 03 Iunie 2015, 17:15

Asediul Stelei pe piata transferurilor se duce pe toate flancurilor. Exista negocieri pentru mai multi jucatori, iar de data asta Becali pare dispus sa plateasca pentru intariri inainte de meciurile din preliminariile Champions League.

Steaua nu mai vrea sa repete greselile de anul trecut, asa ca are o lista lunga de achizitii. Cu Mirel Radoi proaspat numit pe banca, Becali este hotarat sa investeasca masiv pentru transferuri importante in aceasta vara.

Conform surselor sport.ro, patronul Stelei este in discutii cu Astra pentru transferurile lui Budescu si Silviu Lung Jr. si este dispus sa plateasca 2,5 milioane de euro pentru a-i lua pe amandoi - 1 milion de euro pentru Budescu si 1,5 milioane de euro pentru Lung.

Budescu a vorbit ieri despre un posibil transfer la Steaua si a lasat sa se inteleaga ca este deschis sa accepte o noua provocare daca cele doua cluburi vor ajunge la un acord.

"Probabil o sa am o discutie cu dansii si o sa cadem de comun acord. Daca cer 3 milioane de euro, nu o sa ma transfer niciodata la Steaua, daca patronul a spus ca nu ar da atatia bani pe un jucator. Cu siguranta, nu sunt un jucator de 3 milioane. Probabil ca o sa gaseasca ei o solutie. Eu am doua salarii restante si mergem pe al treilea. S-au mai facut niste foi la Liga, cu doua salarii si ce restante mai au jucatorii. Am inteles ca banii se vor plati in vreo luna de zile. Apoi, va mai ramane o luna si un pic. S-ar putea plati si mai devreme, daca vin alti bani, dar nu cred. M-as bucura sa ma transfer si banii pe care clubul ii obtine sa se duca la plata celorlaltor jucatori sau oamenilor din club. Sunt persoane cu salarii mai mici decat noi si au nevoie pentru ei si familiile lor. E o situatie delicata si ar fi pacat sa se retrogradeze sau sa intervina depunctari. Vom vedea ce va fi.", a spus Budescu la Digi.

"Tamuz si Alcenat sunt 99% jucatorii Stelei"

Dupa ce Mirel Radoi a anuntat ca prima tinta a Stelei este Banel Nicolita, fostul sau coleg de la Steaua, Gigi Becali a mai batut palma cu doi jucatori importanti din Liga I. "Tamuz si Alcenat sunt 99% jucatorii Stelei. S-au inteles la bani cu Becali si vor semna cand vor reveni din vacanta. Tot atunci vor fi si prezentati", confirma surse apropiate Stelei pentru www.sport.ro.

Investitia Stelei nu este una foarte mare. Becali va plati in jur de 500.000 de euro pe Tamuz, care mai are un an de contract cu Petrolul, insa este pus pe lista de transferuri de prahoveni din cauza salariului mare. Alcenat vine liber de contract si va avea doar o prima consistenta de instalare. In total, cei doi o vor costa pe Steaua in jur de 1 milion de euro.

 

Cei doi jucatori vor reveni din vacanta si se vor alatura lotului Stelei, care va incepe sezonul pe 8 iulie, cand e programat primul meci, Supercupa Romaniei cu ASA Tg. Mures, pentru ca mai apoi ros-albastri sa inceapa meciurile din Liga I si din preliminariile Champions League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!