Sepsi - FCU se rejoacă. Reacția lui Marcel Pușcaș: „Nu e o victorie!”

Sepsi - FCU Comisia de Recurs Marcel Puscas Superliga Superliga Marcel Pușcaș
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 09 Martie 2023, 17:12
Data actualizarii: Joi 09 Martie 2023, 17:12
Adrian Mititelu, patronul oltenilor, a confirmat că meciul dintre cele două echipe se va rejuca.

La sfârșitul lui ianuarie, Andrei Chivulete a suspendat meciul Sepsi OSK - FCU Craiova de la Sfântu Gheorghe, din cauza scandărilor cu iz xenofob venite din partea galeriei trupei din Bănie. 

Înainte de finalul sezonului regulat, Comisia de Recurs a decis rejucarea (DETALII AICI), iar Marcel Pușcaș, președintele lui FCU Craiova, a oferit o primă reacție în ce privește acest subiect.

Sepsi - FCU se rejoacă. Reacția lui Marcel Pușcaș: „Nu e o victorie!”

Oficialul oltenilor a precizat că verdictul Comisiei de Recurs nu este o victorie pentru FCU Craiova, ci o normalitate. De asemenea, Marcel Pușcaș a precizat că pentru trupa de pe „Ion Oblemenco” urmează un meci greu cu FC Hermannstadt în ultima etapă a sezonului regulat.

„Nu e o victorie, e o normalitate. Am spus-o și eu, și patronul, și opinia publică. Suntem la antrenament, au aflat acum (n.r.- jucătorii). Au aplaudat doi-trei și și-au văzut de antrenament.

Urmează un meci foarte greu la Sibiu, duminică, cu o echipă foarte bună. Probabil joia viitoare se va rejuca. Dar deocamdată nu ne gândim, meciul cu Hermannstadt e important”, a spus Marcel Pușcaș, potrivit Digi Sport.

Decizia Comisiei de Recurs

Comisia de Recurs a decis rejucarea meciului din informațiile www.sport.ro, care au fost confirmate și de Adrian Mititelu, finanțatorul lui FCU Craiova. În ciuda deciziei, suspendarea de șase etape dată fanilor rămâne în picioare, dar și amenda primită de olteni. 

„Am primit vestea foarte bucuros, cu emoțiile de rigoare, parcă așteptam o sentință într-un dosar penal, am sperat că va fi o zi bună și s-a dat o decizie corectă, le mulțumesc membrilor Comisiei de Apel, au dat dovadă bună de altruism, luciditate și rațiune, au stins un focar de scandal. Acum ambele echipe au șanse egale, Sepsi rămâne o echipă puternică și valoroasă, cel mai bun să meargă în play-off.

Nu vrem să intrăm oricum în play-off, vrem să intrăm dacă merităm. Sunt două meciuri importante pentru noi, sunt șanse foarte mari ca meciul de acolo să decidă cine intră în play-off. Suntem conștienți că vom avea un meci foarte greu la Sf. Gheorghe, mergem să ne luptăm și să câștigăm dreptul de a intra în play-off pe teren”, a declarat Adrian Mititelu pentru Sport.ro și PRO TV. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!