Să vină banii! Suma pe care Dinamo o încasează sigur după promovarea în Superligă

Dinamo Ovidiu Burca promovare dinamo Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 04 Iunie 2023, 17:04
Data actualizarii: Duminica 04 Iunie 2023, 17:04

Dinamo Bucureşti a promovat în Superliga naţională de fotbal, deşi a fost învinsă de FC Argeş cu scorul de 4-2 (2-1), sâmbătă seara, la Mioveni, în manşa secundă a barajului de menţinere/promovare.

Scorul din meciul tur, 6-1, i-a permis lui Dinamo să revină în Superligă după un singur sezon în Liga 2. Imediat după fluierul de final, fanii ”câinilor” au invadat terenul și au celebrat performanța reușită de elevii lui Ovidiu Burcă.

Dinamo a promovat în Superligă! Câți bani vor încasa ”câinii”

Promovarea va avea efecte pozitive și la nivel financiar pentru Dinamo. Pe lângă contractele de sponsorizare, ”câinii” vor încasa și banii din drepturile TV, sumă care a lipsit din bugetul clubului în sezonul recent încheiat, în care ”roș-albii” au evoluat în Liga 2.

Potrivit GSP.ro, Dinamo va primi cel puțin 970.000 de euro în sezonul următor, sumă alocată de deținătorii de drepturi TV către echipele nou-promovare. Aceeași sumă ca intra și în conturile celor de la Poli Iași și Oțelul Galați.

Acum, conducerea clubului așteaptă vești bune legate de aprobarea planului de reorganizare, care ar însemna ștergerea unor datorii de aproximativ cinci milioane de euro. 

VIDEO - Reacția investitorilor lui Dinamo, după promovarea în Superligă

Ovidiu Burcă a știut! Clipul viral apărut după promovarea lui Dinamo

Ovidiu Burcă (43 de ani), antrenorul care a promovat-o pe Dinamo, a crezut de la început în obiectivul promovării. Într-un clip filmat în martie și postat aseară de club, tehnicianul îi promitea conducătorului Andrei Nicolescu faptul că va reuși să ducă Dinamo în Liga 1.

"Nu pot să explic în cuvinte. Îți spun sincer n-am avut niciun dubiu că ne vom califica în play-off. Și vreau să înregistrezi acum: și n-am niciun dubiu că promovăm anul ăsta!", spunea Ovidiu Burcă, pe 12 martie, după ce Dinamo obținea calificarea în play-off.

După această promisiune, Dinamo a încheiat pe locul 4 în play-off, unde a înregistrat 4 victorii, 3 remize și 3 înfrângeri. "Câinii" au ajuns la barajul cu FC Argeș: 6-1 în tur și 2-4 la retur.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!