CLASAMENT S-a schimbat liderul din play-out! Cum arată lupta pentru barajul de Conference League

UTA Arad Hermannstadt - U Cluj U Cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 Aprilie 2024, 16:54
Data actualizarii: Duminica 07 Aprilie 2024, 16:54

Meciul dintre Hermannstadt și Universitatea Cluj s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Ianis Stoica a reușit să deschidă scorul în prima parte a jocului, după ce a profitat de câteva erori în lanț ale apărării lui Ioan Ovidiu Sabău. Sibienii au încercat să păstreze rezultatul până la final, dar oaspeții au dat lovitura în prelungiri.

S-a schimbat liderul în play-out-ul din Superligă

Daniel Popa a reluat superb o minge centrată în careu de Dan Nistor și l-a lăsat fără replică pe Cătălin Căbuz, stabilit scorul final, 1-1.

În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj a pierdut primul loc din play-out în favoarea celor de la UTA Arad. Echipa lui Mircea Rednic a câștigat cu 1-0 în fața celor de la FC Botoșani în această etapă și este pe primul loc, cu 27 de puncte, la un punct de U Cluj.

Doar că arădenii nu dețin licența pentru a participa în cupele europene, astfel că nu vor evolua la barajul pentru Conference League chiar dacă se vor clasa pe primele două locuri la finalul play-out-ului.

Echipa care va încheia play-out-ul pe locul șapte va juca pe teren propriu prima manșă a barajului pentru Conference League, împotriva echipei de pe locul opt, iar câștigătoarea ar urma să joace în deplasare, cu formația care va încheia play-off-ul pe locul trei.

Meciurile rămase din play-out, în etapa a 3-a:

  • Poli Iași - FCU Craiova, ora 17:30, luni
  • Oțelul Galați - Dinamo București, ora 20:30, luni

Cum arată clasamentul din play-out, după Hermannstadt - U Cluj 1-1:

Standings provided by Sofascore
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!