S-a hotărât! Cristi Borcea anunță că va băga din nou bani la Dinamo! Fiul său se va implica și el

Cristi Borcea Dinamo Patrick Borcea Superliga Cristi Borcea
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Duminica 30 Aprilie 2023, 10:59
Data actualizarii: Duminica 30 Aprilie 2023, 11:03

Cristi Borcea a dezvăluit planurile de revenire la Dinamo și posibila implicare a fiului său, Patrick, în acționariatul clubului.

Afaceristul a dezvăluit că intenționează să se implice din nou în club, iar fiul său, Patrick, ar putea de asemenea să aibă un rol în viitorul echipei după finalizarea noului stadion din „Ștefan cel Mare”.

Borcea a adăugat că în cazul în care Patrick nu va dori să se implice în „Groapă”, el însuși va deveni un sponsor important pentru clubul roș-alb.

Borcea: „Voi fi un sponsor important!”

Fostul finanțator al „câinilor” a profitat de ocazie pentru a le reaminti fanilor dinamoviști că între anii 2000 și 2010, Dinamo și-a trăit perioada de glorie.

„Nu mă interesează nimic din fotbal. Am trecut prin prea multe şi eu sunt un tipicar şi mereu m-am bătut pentru locul 1, să câştig tot timpul. Patrick îmi spune mereu: «Tati, când facem stadionul, vreau să facem!».

Tati, nu există locul doi la Dinamo. M-a învățat nea’ Cornel de când am venit, din 1995. Am fost pe locul 14, nu știu ce m-ați întrebat și am vorbit. M-a tras deoparte și mi-a spus: «Ieși când o să câștigi un campionat. Locul doi la Dinamo nu există!».

Este în Liga 2 și asta este. Trebuie să facă stadionul și atunci va fi altă situație. Patrick o să se implice în momentul în care va fi stadionul gata. Și o să îl ajut. Dar, o să i-l dau pe Tică Dănilescu, pe Buduru, pe nea’ Cornel Dinu și, dacă vrea...

Eu, nu! Eu vreau să vin la lojă, la meciurile importante. Dacă nu se va implica Patrick, voi fi eu un sponsor important, când va fi gata stadionul. Vreau să vin doar la meciuri.

Când am ieșit în 2011 ne-am bătut pentru campionat. L-am pierdut pe Chiricheș, pe Popa, pe Pîrvulescu, toţi au ajuns la FCSB. Era şi Chipciu. Asta înseamna că nu ne batem la titlu şi am hotărât să mă retrag.

Este cea mai mare perioadă de glorie din istoria lui Dinamo. Am fost echipa deceniului: 2000-2010. Regretele nu sunt numai cu Lazio, cu Urziceniul…”, a declarat Cristi Borcea, pentru Fanatik.

Cristi Borcea a fost acționar și președinte executiv al clubului Dinamo București între anii 1995 și 2012.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!