Pentru a-și îndeplini obiectivul - calificare într-o competiție europeană - Rapid fie trebuie să câștige Cupa României, fie să termine în primele trei sau în primele patru din Superliga.

Victor Angelescu: "Ne gândim doar la victorie cu CFR. Dacă vom juca la fel ca în primele trei etape, sunt convins că vom termina în primele trei"

Rivalele celor de la CFR Cluj în lupta la titlu se tem că Rapid se va da la o parte în Gruia și se va concentra exclusiv la Cupa României, acolo unde este posibilă o finală chiar împotriva lui CFR. Speculațiile s-au înmulțit după meciul FCSB - Rapid 3-3, din prima etapă a play-off-ului, când Marius Șumudică a fost acuzat că i-ar fi spus lui Elias Charalambous: "Astăzi am jucat pentru CFR. Astăzi ai pierdut titlul".

Victor Angelescu neagă vehement acest scenariu și exclude o reciprocitate cu CFR Cluj. Acționarul de la Rapid anunță că giuleștenii au obiectivul de a termina în primele 3 din Superliga pentru a-și asigura măcar barajul de Conference League.

"(n.r - întrebat despre speculațiile privind o înțelegere între Rapid și CFR) Nu avem cum să răspundem la așa ceva, e o aberație. În primul rând, nu jucăm cu CFR în Cupa României. Presupunem că am trecut deja de semifinală și noi, și ei? Nu! Plus că noi am făcut viață grea CFR-ului de nenumărate ori. Vrem să mergem să câștigăm și ăsta e singurul lucru la care ne gândim.

Pentru noi e foarte important să câștigăm meciul cu CFR. Suntem la două puncte de Universitatea Cluj și e foarte important să ne apropiem și de celelalte trei. Obiectivul nostru e să terminăm măcar pe locul 3 ca să fim siguri măcar de baraj. Mai sunt meciuri, 21 de puncte puse în joc. Dacă vom juca la fel ca în primele trei etape, sunt convins că vom termina în primele trei", a spus Victor Angelescu, pentru PRO TV.

Clasamentul din Superliga după trei etape din play-off