VIDEO Rapid și-a ales noul decar, după plecarea lui Rareș Ilie. Jucătorul care va purta numărul 10

Rares Ilie Alexandru Ionita Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 Iulie 2022, 18:29
Data actualizarii: Marti 19 Iulie 2022, 18:29

După transferul lui Rareș Ilie (19 ani) la Nice, Rapid și-a ales următorul ”număr 10”.

Alexandru Ioniță II (27 de ani), mijlocașul crescut în Giulești, va fi noul decar al grupării antrenate de Adrian Mutu. Rapidul a pregătit un clip special de prezentare pentru fani.

În 2014, Rapid a încasat 500.000 de euro de pe urma transferului lui Alex Ioniță la Astra Giurgiu. Mijlocașul a mai trecut și pe la CFR Cluj și Universitatea Craiova, iar din septembrie joacă din nou pentru gruparea giuleșteană.

Lucien Favre, impresionat de Rareș Ilie

Lucien Favre (64 de ani), experimentatul antrenorul al lui Nice, i-a făcut o scurtă caracterizare lui Rareș Ilie, a explicat cum l-a descoperit pe jucătorul transferat de la Rapid și s-a arătat foarte încrezător în calitățile românului.

Mai mult, Favre spune că ar fi existat posibilitatea să-l aducă pe Rareș Ilie la Borussia Monchengladbach, dacă antrenorul ar fi acceptat oferta formației din Bundesliga, în această vară. În cele din urmă, elvețianul a ales Nice și l-a transferat pe internaționalul U19.

"L-am văzut cum conduce mingea, nu are nicio problemă, ci mai degrabă o ușurință. Are curaj, driblează și marchează. Cum l-am descoperit? Intru pe internet, urmăresc meciuri, sunt sunat de oameni care îmi vorbesc despre jucători.

Analizez foarte mult pentru că am nevoie să îmi pregătesc echipa. Dacă m-aș fi dus la Gladbach, poate l-aș fi luat acolo. E un băiat bun, un tânăr cu mare potențial", a spus Lucien Favre.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!