Radiografia fotbalului din Liga 1! Salariile sunt neplatite cu lunile: presedintele AFAN pune presiune pe LPF sa creeze un fond separat si sa blocheze banii din drepturile TV

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 02 Noiembrie 2020, 12:46
Data actualizarii: Luni 02 Noiembrie 2020, 12:49

Majoritatea cluburilor din Liga 1 au intarzieri salariale, iar presedintele AFAN spune ca exista un singur mod prin care sa se poata opri acest lucru.

Emilian Hulubei, presedintele Asociatiei Fotbalistilor Amatori si Nonamatori din Romania, spune ca sunt in continuare probleme la aproape toate echipele din Liga 1 cu plata salariilor.

Nici macar impartirea banilor din drepturile TV in 3 transe nu este vazuta de Emilian Hulubei ca o solutie care sa stopeze aceasta probleama si spune ca este imperativ crearea unui fond separat:

"Am tot discutat cu capitanii de la echipele din Liga 1 despre posibilitatea de a avea un fond din care sa fie platite salariile in cazul in care cluburile nu le achita. Subiectul e unul fierbinte si tot l-am propus la LPF. In pandemie am avut o discutie cu domnul Justin Stefan si a zis ca o sa se preocupe sa vada cum si in ce masura ar putea sa constituie acest fond si sa blocheze din drepturile TV cel putin 2-3 salarii pentru inceput, din care sa poata fi platiti jucatorii cu restante financiare. Restante financiare sunt cam peste tot in Liga 1, avand in vedere ca drepturile TV s-au impartit, nu se mai acorda o suma intreaga. Suma a fost impartita in 3, s-au platit primele 2 transe, urmeaza sa fie platita si a 3-a pe 20 decembrie, din cate stim noi.

Sa speram ca daca banii vor veni in 3 transe vor fi gestionati astfel incat prioritare sa fie salariile jucatorilor, dar ma indoiesc.

Cred ca cel mai bine ar fi ca Federatia sa faca monitorizarea financiara la 3 luni si nu la 6 si atunci cu siguranta va fi presiunea mai mare pe cluburi si cred ca se vor gandi sa plateasca in primul rand salariile si darile catre stat, sa nu aiba nicin fel de probleme cand vine vorba de fairplay-ul financiar", a spus Emilian Hulubei, la Ora Exacta in Sport.

 

Emilian Hulubei: "Sunt doar 3-4 echipe care achita la timp!"

 

Presedintele AFAN spune ca majoritatea echipelor din Liga 1 au intarzieri, catre jucatorii aflati sub contract cu clubul sau catre cei de care s-au despartit:

"Sunt 3-4 echipe care achita la timp, restul au intarzieri. Unele au intarzieri mai mari, unele echipei au datorii mari catre jucatorii care au plecat de la echipa. Altele au mai ramas cu cateva bonusuri de obiectiv, dar in continuare sunt datorii.

Sa speram ca vor fi rezolvate, oricum, pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie, monitorizarea s-a terminat pe 31 octombrie, urmeaza ca pana pe 30 noiembrie sa se faca dovada ca nu au datorii pentru perioada asta catre jucatori si catre staff.

S-au mai virat bani la Astra, dar sunt restante destul de mari. Cred ca vor fi achitate saptamana asta, din ce am inteles de la jucatori, salariile pe luna august. Celelalte cluburi au un deficit de 2-3 salarii. Majoritatea cluburilor isi iau marja de 60 de zile pentru a nu pierde jucatorii si atunci restantele jucatorilor importanti nu prea intarzie mai mult de 2 luni.

La Dinamo mai sunt restante din trecut, mai sunt si la antrenori si la jucatori. Montini trebuie sa primeasca niste bani, Moga care a plecat destul de devreme, prin mai, nici acum nu si-a primit salariile.

In schimb au achitat la Nistor, la Mihalcea. Stiu ca si Danciulescu e neplatit. Sunt probleme cu staff-ul si administratia din trecut. Jucatorii care sunt in acest moment la club nu au apelat la noi si nu exista niciun jucator care sa-si fi depus memoriu", a mai spus Emilian Hulubei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!