FOTO Poli Iași - FC Voluntari 0-0 | Două remize pentru Nicolae Dică de când i-a preluat pe ilfoveni

Poli Iași - FC Voluntari fc voluntari Nicolae Dica Poli Iasi Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 10 Februarie 2024, 15:56
Data actualizarii: Sambata 10 Februarie 2024, 15:57

Meciul dintre Poli Iași și FC Voluntari a fost LIVE TEXT pe www.sport.ro și Facebook.com/Sport.ro.

Poli Iași - FC Voluntari 0-0

FINAL!

Minutul 46: S-a reluat jocul!

Minutul 45+2: PAUZĂ la Iași!

Minutul 32: Adam Nemec marchează dar golul e anulat pentru ofsaid. Slovacul a reluat cu capul din poziție de afară din joc în urma unei centrări din extrema dreaptă trimisă de Daniel Florea. 

Minutul 29: OCAZII POLI IAȘI! Cabran șutează din unghi închis la colțul scurt, însă Jesus Fernandez e pe traiectoria balonului. După doar un minut, Marchioni șutează violent de la 25 de metri, dar portarul formației lui Nicolae Dică intervine din nou salvator. 

Minutul 1: Fluier de start în Copou! Reamintim că, înainte de startul acestei partide, cele două echipe sunt la egalitate de puncte pe locurile 13, respectiv 14, iar o victorie le-ar putea permite să se distanțeze de ”zona fierbinte” din Superligă.

  • Poli Iași: Ailenei - Todoroski, Bouhenna, Samayoa, Ștefanovici - Jatoba, Marchioni, Saghiri - Bettaieb, Harrison, Kabran
  • Rezerve: Niga, Martac, Ilie, Katanec, Ispas, Bordeianu, Gheorghiță, Buș, Mota, Mihai
  • FC Voluntari: Fernandez - Veiga, Turda, Matricardi, Boboc - Cascini, Crepulja, Florea, Răduț, Popescu - Nemec
  • Rezerve: Vâlceanu, Armaș, Rață, Ciobanu, Dumiter, Carnat, Cocian, Andrei, Droppa, Voican

Moldovenii primesc vizita celor de la FC Voluntari, de la ora 14:00. Echipa lui Leo Grozavu vine după o înfrângere în ultima etapă, scor 1-2 împotriva celor de la FC Botoșani, și a rămas pe locul 14 în Superliga României, cu 26 de puncte după 24 de etape.

Tot 26 de puncte are și noua echipă a lui Nicolae Dică, dar se ”bucură” de un golaveraj mai bun. Fostul antrenor de la FCSB a debutat cu un rezultat de egalitate pe banca noii sale echipe, scor 1-1 cu Hermannstadt.

„E un antrenor tânăr, ambițios, care, pe unde a fost ca jucător, a jucat la un nivel foarte înalt. E clar că ideile lui despre fotbal sunt moderne. Va trebui să ne așteptăm la o replică cât mai sănătoasă” a spus Leo Grozavu, despre Nicolae Dică.

Trei victorii, cinci remize şi patru înfrângeri este palmaresul înregistrat de ieşeni pe teren propriu în ediţia curentă. De partea cealaltă, ilfovenii s-au impus în deplasare de trei ori, de patru ori au terminat la egalitate şi au pierdut de cinci ori.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 22 de ori, de opt ori s-au impus ieşenii, de şapte ori au câştigat ilfovenii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!