EXCLUSIV Pe Dinamo o așteaptă un stadion plin la Cluj: ”Universitatea a fost aproape cea mai bună echipă din campionat”

Dinamo baraj liga 1 Universitatea Cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 12 Mai 2022, 10:55
Data actualizarii: Joi 12 Mai 2022, 10:57

Dinamo va încheia sezonul, cel mai probabil, pe locul 14 în Liga 1, astfel că va disputa barajul cu ocupanta locului trei din Liga 2, în cazul de față Universitatea Cluj.

Alex Bourceanu crede că stadionul de la Cluj va fi plin la meciul care o poate duce pe Universitatea în prima ligă după șapte ani. ”Studenții” au mai fost la baraj, în 2019, când au pierdut chiar în fața celor de la Hermannstadt.

„Nu pot să evaluez nivelul la care este Dinamo în raport cu cei de la Cluj. E clar că cei de la Cluj sunt aproape cea mai bună echipă a campionatului, după Petrolul. Diferența dintre primele trei și următoarele echipe e mare, spre CSA și Chiajna, și foarte mare spre celelalte.

Nu pot să analizez în momentul ăsta, probabil că stadionul va fi plin la Cluj, trebuie să luăm și contextul în care se va juca. Clujul arată mai bine ca Dinamo, doar că Dinamo e în prima ligă, Clujul e în Liga 2”, a spus Alex Bourceanu, la emisiunea Ora Exactă în Sport.

Dinamo - U Cluj, barajul fratricid

Sunt șanse mari ca Dinamo (locul 14, Liga 1) să înfrunte Universitatea Cluj (locul 3, Liga 2) la barajul pentru menținere/promovare. Există, totuși, două scenarii prin care poate fi evitat duelul dintre cele două formații cu galerii înfrățite:

  • FC Hermannstadt să piardă contra Stelei în ultima etapă, iar Universitatea Cluj să învingă Concordia Chiajna. În acest caz, Dinamo ar înfrunta la baraj formația sibiană, care va coborî pe locul 3.
  • Dinamo să învingă UTA în ultima etapă, iar Chindia să nu câștige cu ultima clasată Gaz Metan Mediaș. În acest caz, bucureștenii ar termina pe locul 13 în Liga 1 și ar înfrunta ocupanta poziției a patra/cincea din Liga 2.

Ambele variante par puțin probabile. Hermannstadt va întâlni în ultima etapă CSA Steaua, acasă, formație care nu are obiectiv, fiind sigură de locul 4, în timp ce Chindia va înfrunta o formație de juniori a lui Gaz Metan Mediaș, care se va desființa după acest joc.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!