Un triplu campion al României și-a anunțat plecarea imediat după meci: "Președintele mă înjură atât pe mine, cât și pe familia mea"

Paul Pirvulescu Academica Clinceni Liga 1 Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 23 Ianuarie 2022, 17:45
Data actualizarii: Duminica 23 Ianuarie 2022, 17:47
Academica Clinceni traversează o perioadă extrem de dificilă, iar salvarea de la retrogradare pare doar un vis.

Duminică, în prima etapă din 2022, ilfovenii antrenați de John Ene au pierdut contra lui CS Mioveni, scor 1-3. Academica a avut doar 15 jucători pe foaie, majoritatea juniori, și niciun portar de rezervă.

Paul Pîrvulescu pleacă de la Academica Clinceni

Din cauza problemelor financiare, mulți fotbaliști experimentați au plecat de la Academica Clinceni în această iarnă, inclusiv Florin Gardoș. De asemenea, după meciul cu CS Mioveni, un alt fost campion al României, Paul Pîrvulescu, și-a anunțat plecarea.

Pîrvulescu (33 de ani), de trei ori campion cu FCSB, spune că a fost jignit în mai multe rânduri de președintele clubului, Iulian Stoica, astfel că a decis să părăsească Academica Clinceni.

"Având în vedere că am primit doar trei goluri cu echipe pe care am aliniat-o astăzi, cred că ne-am decurcat onorabil. Nu am mai jucat până acum fundaş central, a fost şi pentru mine o surpriză, nu am avut de ales.  A fost ultimul meci pentru mine, începând de mâine nu o să mai fiu pentru că s-au întâmplat foarte multe lucruri. Mă despart destul de greu, au fost 3 ani şi o lună senzaţionali pentru mine. 

Sunt unii oameni în conducerea clubului, mi-e foarte greu să vorbesc, dar atât timp cât nu îţi respecţi jucătorii, în special pe mine, vorbesc aici despre domnul preşedinte, care nu ratează nicio ocazie de a mă jigni, de a mă înjura, atât pe mine, cât şi pe familia mea. Nu ştiu ce am făcut. Dacă ar fi să ne luăm după domnul preşedinte ai doar obligaţii nu şi drepturi", a spus Paul Pîrvulescu, după meciul cu CS Mioveni.

Paul Pîrvulescu este jucătorul Academicii Clinceni din ianuarie 2019. De-a lungul carierei, fundașul a mai jucat pentru Gloria Bistrița, Gaz Metan, FCSB, FC Viitorul, FC Voluntari, ASA Târgu Mureș, St. Polten (Austria), Wisla Plock (Polonia) și Poli Iași.

Academica Clinceni este ultima clasată din Liga 1, cu doar 11 puncte în 22 de etape. În următoarea rundă, ilfovenii vor primi vizita Farului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!