”Șepcile roșii” sunt pe primul loc în clasamentul play-off-ului cu 39 de puncte. După patru etape desfășurate în partea a doua a Superligii, ”U” Cluj a bifat patru victorii!

În ultima etapă, formația dirijată de Cristiano Bergodi a învins-o cu 4-0 acasă, pe ”Cluj-Arena”, pe Universitatea Craiova, ajungând la trei lungimi în fața oltenilor.

Pariul lui Ioan Ovidiu Sabău: ”Merită la echipa națională”

Chiar dacă nu s-a semnat pe tabela de marcaj, unul dintre jucătorii care au impresionat împotriva Craiovei a fost Ovidiu Bic. Pe el îl vede și Ioan Ovidiu Sabău la națională, chiar dacă mijlocașul central a împlinit în februarie 32 de ani.

”O echipă foarte echilibrată la mijlocul terenului. Un Bic despre care se vorbește foarte puțin. Am spus acum un an că este unul dintre cei mai importanți. Dacă te uiți pe datele lui... implicat, foarte eficient și foarte serios.

Ar fi meritat să fie la echipa națională, dar sigur, vârsta, concurența la mijlocul terenului... E un jucător care s-a transformat enorm de doi ani până acum.

În timp, ceea ce am spus eu dă roade și acum se văd rezultatele și sacrificiile pe care le-a făcut să ajungă la nivelul ăsta. Să își schimbe adică stilul de viață și mentalitatea”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, potrivit Digi Sport.

Cotat la 1 milion de euro de site-urile de specialitate, Ovidiu Bic a mai fost legitimat de-a lungul carierei sale la Bihor Oradea, Liberty Salonta, Olimpia Satu Mare, Gaz Metan Mediaș, Universitatea Craiova, Chindia Târgoviște, Kiryat Shmona și ”U” Cluj.

Cifrele lui Bic

  • ”U” Cluj: 148 meciuri jucate, 5 goluri înscrise, 10 pase decisive
  • Gaz Metan Mediaș: 82 meciuri jucate, 4 goluri înscrise, 2 pase decisive
  • Universitatea Craiova: 54 meciuri jucate, 3 goluri înscrise, 1 pasă decisivă
  • Bihor Oradea: 53 meciuri jucate, 4 goluri înscrise, 3 pase decisive
  • Chindia Târgoviște: 37 meciuri jucate, 4 goluri înscrise, 1 pasă decisivă
  • Olimpia Satu Mare: 22 meciuri jucate, 1 gol înscris, 0 pase decisive
  • Ironi Kiryat Shmona: 17 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 0 pase decisive