GALERIE FOTO Pantea a urlat de durere. Fundașul de la FCSB s-a izbit violent de bara porții lui Târnovanu

alexandru pantea accidentare pantea FCSB - CFR Superliga
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Duminica 06 August 2023, 22:05
Data actualizarii: Duminica 06 August 2023, 22:16

FCSB - CFR se joacă în Ghencea. Partida face parte din runda a patra a Superligii. 

FCSB a început în forță meciul și a destabilizat defensiva celor de la CFR, însă trupa din Gruia a echilibrat partida din Ghencea după 10 minute. Treptat, echipa lui Andrea Madorlini a iuțit atacurile și, după o fază fixă, a avut prima ocazie de a înscrie, una care se putea solda cu o accidentare gravă pentru Alexandru Pantea, jucătorul gazdelor. 

Pantea s-a izbit violent de bara porții lui Târnovanu

Cum mingea centrată din partea dreapta de atac a CFR-ului l-a depășit pe Ștefan Târnovanu, fără reacție, Pantea și Dawa au avut viteză de reacție pentru a-l neutraliza pe Bîrligea. Pantea a fost însă împins involuntar de stoperul camerunez și s-a izbit dur de bara porții goalkeeper-ului de la FCSB. Imaginile de la reluările televiziunilor care au transmis partida au arătat că Pantea nu a mai avut cum să evite coliziunea. 

Internaționalul de tineret a făcut gesturi largi către colegi și echipa medicală a roș-albaștrilor a primit rapid permisiunea de la Marcel Bîrsan să intre pe gazon. În cele din urmă, Alexandru Pantea și-a revenit și a continuat jocul. Pantea a făcut parte dintr-un cvartet defensiv alături de Joyskim Dawa, Vlad Chiricheș și Risto Radunovic. 

Fundașul dreapta al roș-albaștrilor a amenințat poarta lui Sava în minutul 30 când a șutat violent de la 25 de metri, dar mingea a trecut puțin peste transversală. Pantea are 19 ani și e pariul lui Mihai Stoica în acest sezon. 

Echipele de start

FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Chiricheș, Radunovic - Olaru, Șut, Djokovic - Cordea, Oct. Popescu, Fl. Coman

Rezerve: Andrei Vlad, Panțîru, Haruț, Compagno, Lixandru, Edjouma, V. Gheorghe, Ov. Popescu, Radaslavescu

Antrenor: Elias Charalambous

CFR Cluj: Sava - Manea, Kresic, Ajeti, Morgan, Camora - Muhar, Tachtsidis, Cvek - Yeboah, Birligea

Rezerve: Hindrich, Mogoș, Filip, Gneba, Avounou, Deac, Krasniqi, Otele, Betancor

Antrenor: Andrea Mandorlini

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!