Panduru, necruțător cu Rapid: "Ce ghinion au avut? Nu meritau nimic!"

Basarab Panduru Petrolul Ploiesti Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 14 August 2023, 00:00
Data actualizarii: Duminica 13 August 2023, 23:55
Rapid a pierdut derby-ul cu Petrolul, de pe teren propriu, scor 0-2, în runda a cincea din Liga 1.
Într-o atmosferă incendiară în Giulești, prima repriză s-a încheiat nedecis, cu ocazii importante de ambele părți.

Panduru, necruțător cu Rapid: "Ce ghinion au avut? Nu meritau nimic!"

Meciul a fost decis de două autogoluri ale rapidiștilor. Mai întâi, Răzvan Oaidă a trimis în proprie poartă, după un corner al Petrolului, iar Borja Valle, aflat la doar al doilea meci în tricoul Rapidului, s-a făcut de râs în prelungiri.
 
În minutul 90+5, Petrolul a executat repede o lovitură liberă din propria jumătate. Petrovic a trimis o pasă slabă, mingea părea că va ajunge fără probleme la Moldovan, însă Borja Valle a intervenit și a pasat greșit către propriul portar, trimițând direct în propria poartă.

După meci, Basarab Panduru a spus că Rapid nu a avut parte de ghinion, ci pur și simplu a avut o evoluție modestă. Fostul internațional nu își poate explica forma sub așteptări a giuleștenilor.

"Ce ghinion au avut? Nu, n-au avut niciun ghinion. Au jucat slab. Ți s-a părut că au avut ghinion? Nu au jucat nimic de la început până la final. Nu meritau nimic, ce să merite?

Nu pot să-mi dau seama. Văzând primul 11, mi s-a părut corect sau mult mai corect decât etapa trecută. Acum mi s-a părut că echipa a fost corect făcută. Nu știu ce au, cum se simt N-am văzut viteză. Am văzut niște jucători cu capul plecat care nu au știut ce să mai facă", a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

Rapid are două eșecuri consecutive și ocupă doar locul 11 după primele 5 etape, cu 5 puncte.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!