După ultima meci din play-off, Universitatea Craiova - Dinamo 2-1, Mirel Rădoi a ținut să îi transmită un mesaj lui Basarab Panduru. Nemulțumit de o analiză făcută de fostul internațional într-o emisiune de la Prima Sport, antrenorul oltenilor l-a acuzat pe actualul analist TV că manipulează.

Mirel Rădoi, deranjat de analizele lui Panduru: "E ușor să manipulezi și e ușor să arunci cu vorbe când ai prieteni"

De asemenea, Rădoi a susținut că Panduru ar trebui "să lase prieteniile deoparte" în momentul în care face astfel de analize. Antrenorul Craiovei s-a referit probabil la relația dintre Panduru și Costel Gâlcă, fostul antrenor din Bănie.

"Îmi pare rău. Este prietenul meu, dar trebuie să îi răspund. Am primit un link cu o declarație a lui Pandi. Nu poți să spui că Universitatea Craiova are medie de sub un punct în condițiile în care noi, până la meciul din seara asta (n.r - partida din ultima etapă, Univ. Craiova - Dinamo 2-1), aveam 11 puncte în 9 meciuri jucate. Chiar dacă pierdeam, aveam o medie de un punct și ceva.

Dacă tot vorbim de corectitudine în țara asta, ar trebui să vorbim de corectitudine și să lăsăm prieteniile. Noi avem o medie de peste 1,6-1,7. În momentul în care tu vorbești că ar trebui să ne apărăm cu toată echipa, e doar părerea ta. Nu înseamnă că eu ca antrenor trebuie să antrenez ce vrei tu. Eu mi-am asumat niște riscuri și mi le voi asuma în continuare.

Dacă eu decid că trebuie să ne apărăm în 7, în 7 o vom face. Apărându-ne în 7 am reușit să avem a doua cea mai bună apărare din play-off. Nu mi-e rușine de lucrul ăsta și nu mi-ar fi fost rușine nici dacă terminam pe locul 5. La fel i-aș fi răspuns. Nu înseamnă că în anumite momente nu are dreptate. Are dreptate, doar că asta este o idee pe care marșează el, că trebuie să ne apărăm cu toată echipa.

Cred că avem 18 meciuri jucate, cu cea din Cupă cu CFR, și am reușit să avem 30 de puncte. Înaintea noastră s-au jucat 24 de meciuri și au fost 36 de puncte. Să fim corecți de la început până la capăt! 

Prin ceea ce vorbim noi ca antrenori și prin ceea ce fac ei la televizor ca analiști, noi trebuie să educăm oamenii. Dacă noi le spunem doar partea care ne convine, nu vom face altceva decât să producem polemică între mine și dumneavoastră, între mine și analiști și între noi toți din fenomen și spectatori. 

E ușor să manipulezi și e ușor să arunci cu vorbe când ai prieteni. Dar, dacă chiar ții la un om și ești prieten, e mai ușor să-i spui adevărul. Eu, chiar dacă voi răni pe cineva sau pe mine, voi spune mereu adevărul", spunea Rădoi, după Universitatea Craiova - Dinamo 2-1.

Basarab Panduru: "Rădoi să nu vorbească de corectitudine pentru că el nu a fost corect"

La câteva zile distanță, Panduru a comentat afirmațiile lui Rădoi. Fostul internațional spune că a vrut să lămurească situația într-o discuție privată cu antrenorul Craiovei, care însă nu i-a răspuns.

"La ce să răspund? Nu știu la ce. Eu am manipulat sau el a manipulat? Nu vreau să vorbesc deocamdată. Am zis să nu îi răspund și să nu fiu nervos ca el. E prietenul meu și am decis că trebuie să fac lucrurile în felul meu, așa că ieri sau alaltăieri am pus mâna pe telefon și l-am sunat. Dacă tot suntem prieteni, să le rezolvăm noi doi prima dată. Să vedem ce l-a deranjat, unde am manipulat. Nici până în ziua de azi nu m-a sunat înapoi. Nu mi-a răspuns și nu m-a sunat înapoi.

Hai să spunem că are treabă, că e ocupat. Încă mai aștept să mă sune. Nu vreau deocamdată să vorbesc. Nu sunt aici să mă cert, dar sunt aici să-i înțeleg. Eu am trecut prin ce a trecut el. La fel vedeam și eu dușmani peste tot și făceam numai prostiile astea. Căutam dușmanii unde nu erau. Așa îi vede și el acum.

D-asta nu vreau să vorbesc de absolut nimic. Dar să nu vorbească cu mine de corectitudine pentru că el nu a fost corect! O să vorbesc cu el și îi voi spune. El face niște afirmații urâte acolo. Bagă un om în discuție pe care nu ai de ce să-l bagi. Tu pe mine poate nu mă cunoști prea bine, dar pe el îl cunoști. Nu poți să-l bagi în discuție.

Mai bine vreau să mă opresc ca să fac lucrurile corect. L-am sunat, aștept să mă sune. Dacă a avut treabă, înțeleg. A primit o informație greșită. Eu n-am spus niciodată ce a spus el acolo", a replicat Panduru, la Prima Sport.