Fanii lui Dinamo așteptau întăriri în perioada de mercato din iarnă, dar campania a fost mult sub așteptări pentru ”roș-albi”. În așteptarea unor jucători noi, ”câinii” se pregătesc să se despartă de un fotbalist intrat în ultimele șase luni de contract.

Cristi Costin (26 de ani), transferat de Dinamo imediat după promovarea în Superligă, a intrat în ultimele șase luni de contract și va pleca la finalul acestui sezon de la echipă, scrie GSP.ro.

Cristi Costin pleacă de la Dinamo în vară

Titular pe postul de fundaș dreapta, Costin a fost trecut pe banca de rezerve imediat după transferul lui Maxime Sivis. Cel mai probabil, fotbalistul de bandă dreaptă își dorește un transfer la o echipă la care se poate impune ca titular.

Chiar și așa, Costin a bifat 27 de meciuri în acest sezon pentru Dinamo și a fost o soluție bună pentru Zeljko Kopic.

Înainte de a evolua la Dinamo, Cristi Costin a mai jucat pentru Liberty Oradea, UTA Arad, CSM Reșița și FC Voluntari. La gruparea ilfoveană a jucat timp de patru ani, după care s-a transferat din postura de jucător liber de contract la formația din ”Ștefan cel Mare”.

Potrivit site-urilor de specialitate, Cristi Costin are o cotă de piață de 550.000 de euro.

Dinamo are nevoie de un singur punct pentru play-off

Cu două înfrângeri în ultimele două etape, Dinamo s-a distanțat la șapte puncte de liderul FCSB, cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, și nu e încă sigură de prezența în play-off.

Pentru a-și consolida locul în ”TOP 6”, ”câinii” au nevoie de un singur punct în meciurile rămase din sezonul regulat, cu Hermannstadt (acasă) și UTA Arad (deplasare).