OFICIAL! City l-a imprumutat pe Robinho la Santos!

Manchester City Robinho Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 28 Ianuarie 2010, 21:28
Data actualizarii: Joi 28 Ianuarie 2010, 21:29

Internationalul brazilian Robinho a fost imprumutat de clubul englez Manchester City la gruparea braziliana Santos pe o perioada de sase luni.

Oficialii gruparii engleze au anuntat, pe site-ul oficial, ca gruparea Santos va prelua responsabilitatea privind plata salariului jucatorului, precum si a primelor si bonusurilor, pana pe data de 4 august.

Salariul brazilianului la Manchester City este estimat la 160.000 de lire sterline (184.000 de euro) pe saptamana.

"Robinho este un jucator care are nevoie de multe meciuri si speram ca asa se va intampla la Santos", a declarat antrenorul echipei Manchester City, italianul Roberto Mancini.

Brazilianul achizitionat pentru suma de 32,5 milioane de lire sterline (aproximativ 40 milioane de euro) in 2008, ceea ce a reprezentat cea mai mare suma platita vreodata de un club englez pentru a cumpara un jucator, nu a reusit sa se adapteze in Premier
League.

Robinho (26 de ani) va parasi Anglia duminica, pentru a se alatura noilor coechipieri de la Santos, club la care a debutat, inainte de a se transfera in 2005 la Real Madrid.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!