"Nu ne e teamă de retrogradare!" Stoican are planuri mari cu Dinamo + ce spune despre meciul cu Sepsi

Dinamo Dinamo - Sepsi Flavius Stoican Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 28 Februarie 2022, 13:31
Data actualizarii: Luni 28 Februarie 2022, 13:40

Dinamo va întâlni, marţi (17:30), pe teren propriu, echipa Sepsi, într-o partidă din cadrul etapei a 29-a a Ligii 1..

  • Dinamo e pe locul 14, cu 17 puncte după 28 de etape desfășurate din sezonul regular.

Flavius Stoican, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că retrogradarea ar trebui să rămână o preocupare a jucătorilor săi, chiar dacă nu sunt speriaţi de această perspectivă.

"Atmosfera este din ce în ce mai bună, vreau să mergem pe linia aceasta, dar mai avem mult de muncă. Şi mă refer în primul rând la realizările individuale din timpul partidei. Dar, într-adevăr, este o linişte mentală mai bună, dar nu în totalitate.

Teamă de retrogradare nu ne este, dar suntem atenţi. Avem nevoie de atenţie. Încercăm să urcăm, asta ne dorim, şi dacă putem să ajungem să scăpăm de baraj. Acesta este gândul nostru. Dacă nu ne stabilim un obiectiv îndrăzneţ înseamnă că ne mulţumim cu puţin, noi vom încerca, vom vedea ce va fi", a declarat Stoican.

Stoican e optimist pentru meciul cu Sepsi

Referitor la partida cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, de marţi, Stoican a afirmat că este deschisă oricărui rezultat.

"Vom avea o partidă dificilă, cum au fost toate de până acum. Ceea ce vreau de la jucători este să mergem pe aceeaşi linie, mă refer la dorinţă determinare, la realizări, să fim responsabili la situaţiile pe care le vom avea în această partidă. Pentru că vom avea şi ocazii, cu siguranţă.

Vreau să fim o echipă mai compactă, să nu lăsăm spaţii, pentru că întâlnim Sepsi, o echipă de jucători talentaţi, care au calitate individuală foarte bună şi trebuie să fim atenţi la aceste lucruri. Îmi doresc să facem o partidă bună, pentru că mai avem două meciuri din acest campionat până începe play-out-ul în care încercăm să luăm cât mai multe puncte, chiar dacă întâlnim echipe mai bune decât noi, Sepsi şi CFR Cluj.

Este foarte important să luăm cât de mult putem din aceste două partide. Chiar dacă Sepsi a pierdut cu CFR, au făcut o partidă consistentă, nu au reuşit să marcheze, dar şi-au creat ocazii, au avut iniţiativă. Deci nu va fi uşor, va fi un meci deschis oricărui rezultat. Bănuiesc că atmosfera la ei este una de tristeţe, pentru că au avut obiectiv să prindă play-off-ul şi nu l-au prins", a afirmat antrenorul dinamovist.

Tehnicianul a precizat că după meciul cu Rapid, scor 1-1, conducerea clubului a promis jucătorilor acordarea unor prime.

"După meciul cu Rapid ni s-a promis o primă. Chiar dacă nu este o sumă exorbitantă, mă încântă că indiferent dacă au fost titulari sau rezerve, suma se împarte egal la toată lumea. Şi ăsta este un lucru îmbucurător, pentru că vrem să arătăm ca o familie.

Important este ca jucătorii să încerce să salveze această echipă de la retrogradare şi nu cred că sunt atât de importanţi banii, sunt necesari, dar nu la nivelul acesta. Ceea ce este important este că în momentele grele avem în spate această galerie formidabilă. Sunt momente în care îi împing spre un rezultat pozitiv pe jucători şi ăsta este un lucru foarte important", a mai spus Stoican.

Team managerul Florin Răducioiu a afirmat că este îmbucurător că în ultimele trei etape echipa lui Stoican nu a mai fost învinsă.

"Sunt nişte stimulente pentru jucători. Mie îmi pare bine că au răspuns pe teren, suntem la al treilea meci consecutiv bun. Evident că trebuie să continuăm pe această linie, mă bucur că am avut momente foarte bune în joc", a afirmat Răducioiu.

Dinamo va întâlni, marţi, pe teren propriu, echipa Sepsi OSK Sf. Gheorghe, într-o partidă din cadrul etapei a 29-a a Ligii I.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!