FC Argeș a deschis scorul în minutul 18, după o lovitură liberă executată de Robert Moldoveanu. Zidul celor de la Farul "s-a spart", mingea a părut ușor deviată, iar portarul Munteanu a fost învins. Constănțenii au reușit să egaleze după doar 5 minute prin Eduard Radaslavescu, care a fost autorul unei execuții splendide din marginea careului.
Reacția lui Ioan Ovidiu Sabău după FC Argeș - Farul 1-1
După meci, Ioan Ovidiu Sabău a transmis că jucătorul a fost echitabil și s-a plâns de condiția fizică a unor jucători de-ai săi. Antrenorul de la Farul a recunoscut că nu a înțeles nimic din golul încasat de echipa sa și a vorbit despre obiectivul intrării în play-off.
"Unii jucători încă nu duc 90 de minute. În minutul 60-70 cer schimbare, au venit târziu la pregătire. M-am bazat prea mult pe ei și se simte o încărcătură din punct de vedere fizic. În a doua repriză trebuia să ținem mai mult de minge, am avut și acel contraatac foarte bun cu Doicaru. Un rezultat echitabil, deși am avut ocaziile mai clare. Am întâlnit un adversar în formă, care se apără bine, o echipă bine pregătită.
Chiar dacă jucăm într-un 3-4-2-1, îmi doresc să avem controlul cât mai mult. E nevoie să alergăm foarte mult nu numai când avem mingea. Trebuie să aducem jucători mai mulți decât adversarul, să jucăm repede, să creștem viteza când ne apropiem de 16 metri. Se lucrează mult. Câteodată, lucrurile se văd foarte clar. Câteodată, chiar dacă există intenție, nu ies lucrurile, dar în scurt timp vom găsi omogenitate.
Eu sunt preocupat acum de pregătirea fizică a unor jucători care au venit destul de târziu. Mulți dintre ei au jucat foarte puțin anul trecut.
Și pe mine m-a surprins golul primit. Acolo aveam un jucător care trebuia să iasă și care n-avea ce să caute în zid. S-a rupt zidul și n-am înțeles nimic nici eu, așa cum nici voi n-ați înțeles nimic.
Ar trebui să ne gândim la play-off. Personal, eu mă gândesc. Cred că și FC Argeș este o echipă care a demonstrat că atunci când ai disciplină, jucători motivați, poți surprinde, chiar dacă nu ai investit la fel de mult ca alte echipe. Ne pregătim, avem obiective și îmi doresc ca această echipă să aibă identitate, iar jucătorii să aibă încredere în ei. Nu vreau să mai fim echipa care să se lase dominată", a spus Ioan Ovidiu Sabău.
După 5 etape, Farul ocupă locul 4 în Superliga, cu 8 puncte, iar în runda viitoare va juca pe terenul nou-promovatei Sepsi.